Silvana Rachieru (n. 1974, Ploiești) este conferențiar universitar la Facultatea de Istorie, Universitatea din București. Doctor în istorie (2010, Universitatea din București). Master în istorie (1998, Central European University Budapesta). Specialistă în istorie socială și diplomatică sud-est europeană modernă, cu un interes special în istoria Imperiului Otoman în „lungul secol al XIX-lea”. Director al Institutului Cultural Român Dimitrie Cantemir din Istanbul (2011-2015), cu o experiență de 9 ani în diplomație culturală la Istanbul (2006-2007), coordonator proiecte, 2007-2011 director adjunct. Membră în board-ul științific al IAOSEH − International Association of Ottoman Social and Economic History − și membră în CIEPO – Comité International des Études Pré-Ottomanes et Ottomanes. Secretar științific al Centrului de Studii Turce – Facultatea de Istorie, Universitatea din București. Studii și articole publicate în România și în străinătate dedicate relațiilor diplomatice româno-otomane după 1878, perspectivei otomane asupra modernizării Vechiului Regat, istoriei moderne de gen în România. A susținut prelegeri la numeroase conferințe internaționale și a fost invitată să conferențieze la Universitatea Bilkent Ankara, Universitatea Sabanci Istanbul, Universitatea Panteion Atena, Institutul Francez de Studii Anatoliene Istanbul etc. Stagii de cercetare în Turcia, Franța, Grecia și Ungaria.
– Coordonaţi activitatea Centrului de Studii Turce al Universității din București încă de la deschiderea acestuia și v-ați pus amprenta pe numeroase proiecte în cadrul acestuia și sunteţi autoarea unor lucrări academice de interes internațional. Care sunt obiectivele principale ale Centrului de Studii Turce şi ce proiecte derulaţi în cadrul acestuia?
– Centrul de Studii Turce este de fapt unul dintre cele mai vechi centre de cercetare din Facultatea de Istorie a Universității din București. A fost înființat în 1985 de către profesorul și turcologul Mihai Maxim, inițial sub numele de Laboratorul de Studii Turco-Otomane, din 1993 Centrul de Studii Turco-Otomane, pentru ca din 2003 să poarte denumirea sub care îl găsim astăzi. CST organizează evenimente ştiinţifice dedicate istoriei, culturii şi civilizaţiei otomane şi turce din dorința de a oferi un cadru de dezbatere și perfecționare specialiștilor, studenților și iubitorilor acestui domeniu. Așadar, în iunie 2020 aniversăm 35 de ani de activitate și vă vom anunța la timpul potrivit ce pregătim pentru a marca acest moment.
De mulți ani, de fapt din studenție, m-am implicat în activitatea Centrului și din 2003 am devenit secretar științific. Centrul a fost condus până în 2017 de către fondatorul său, prof. univ.dr. Mihai Maxim și, chiar după dispariția acestuia, povestea trebuia să meargă mai departe. De altfel, după revenirea la București în 2015, am construit proiecte care au ca scop major creșterea interesului în rândul studenților pentru istoria Imperiului Otoman.
Au rezultat proiecte diverse: seria de prelegeri lunare Întâlnirile Centrului de Studii Turce, ajunsă la numărul 29, la care sunt invitați specialiști din domenii variate a căror cercetare se intersectează cu istoria și civilizația otomană și turcă; Atelierul Istoricilor, care oferă un cadru de dezbatere pentru cercetători; Săptămâna Culturii Turce în Universitatea din București – cele două ediții desfășurate au adus proiecții de filme, ateliere artistice, dezbateri, cursuri introductive de turcă în Facultatea de Istorie; conferințe și workshopuri naționale și internaționale pe teme ca arheologia otomană, istoria diplomației în sud-estul europei, istoriografie, etc.
Un proiect prioritar este formarea de noi specialiști în domeniu și în acest sens CST sprijină activitatea studenților interesați de istorie orientală, prin găzduirea și colaborarea constantă cu Cercul de Istorie Orientală înființat în 2016. Tot studenților li se datorează și o inițiativă specială din 2019, prima Școală de Vară de Istorie Orientală din Facultatea de Istorie, pe care o coordonez științific. Programul variat a inclus prelegeri de specialitate, prezentări ale lucrărilor realizate de studenți, vizite la instituții de profil, un curs introductiv de limba turcă și o proiecție de film istoric.
De asemenea, un alt proiect care se bucură de succes este Excursia de studii la Istanbul. Impreună cu aproximativ 15 studenți, membri ai Cercului de Istorie Orientală, am fost deja de două ori într-o călătorie de studii pe parcursul a patru zile la Istanbul, în care am vizitat pe lângă obiective istorice și universități și centre de cercetare. În 2019 am beneficiat în această inițiativă de sprijinul Agenției Turce de Cooperare și Colaboare TIKA.
Sunt multe de povestit despre ce se întâmplă la CST, aș încheia spunând că, tot cu sprijinul TIKA, din 2016 sediul nostru a devenit, pe lângă un spațiu de seminar și dezbatere, și un colț otoman sau o cameră orientală/Șark Odası în Facultatea de istorie, ca în vechile reședințe negustorești din imperiu, în care putem savura o cafea la ibric într-o atmosferă specială.
– Încă de la începutul carierei ați fost un promotor al relațiilor diplomatice dintre România și Turcia. Timp de nouă ani ați fost la conducerea Institutului Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul. Care consideraţi că au fost cele mai importante evenimente ale domeniului cultural ce au marcat trecutul comun al celor două țări din 2006 și până în prezent?
– Experiența la ICR Istanbul din 2006 până în 2015 a fost foarte intensă și am avut avantajul de a lucra inițial drept coordonator de proiecte, apoi director adjunct și în ultimii ani ca director. În permanență activitatea de diplomație culturală s-a împletit cu experiența mea de istoric și astfel, pe lângă nenumăratele evenimente de promovare a culturii române, foarte variate, am organizat și momente care au marcat moștenirea istorică comună. Dintre acestea aș menționa proiectul dedicat memoriei insulei Adakale, care a pornit de la o expoziție organizată de către colegele Magdalena Andreescu, Rodica Marinescu și Carmen Mihalache de la Muzeul Țăranului Român, A fost odată ca niciodată…Ada Kaleh, vernisată la Istanbul în 2011. A urmat o expoziție foto-documentară despre comunitatea Adakale care trăiește astăzi în Istanbul, în care, împreună cu fotojurnalistul Bogdan Cristel, am spus povestea acestor locuitori din insulă care astăzi păstrează memoria ei prin fotografii, obiecte de familie și povești. Expoziția aceasta am itinerat-o în 2014 de la Istanbul la Izmir, Edirne, Canakkale și Salonic, pentru ca în 2018 să ajungă la București, într-un eveniment mai larg pe care l-am gîndit împreună cu colegii de la Institutul Cultural Turc
„Yunus Emre” și care s-a desfășurat la Biblioteca Națională. Sper în continuare ca expoziția să ajungă și la Constanța, Drobeta Turnu Severin și de ce nu, și în alte orașe.
Cu siguranță proiectul meu de suflet ca istoric la ICR Istanbul și pe care îl continui și astăzi este Conacul Musurus Pașa, valoare simbolică și culturală. Este vorba despre clădirea monument istoric în care se află sediul institutului cultural și care, din punctul meu de vedere, exprimă cel mai bine relația lungă istorică, diplomatică și culturală dintre cele două țări. Conacul (în sensul otoman de clădire de piatră cu etaj) a fost construit la sfârșitul anilor 1880 de către un bancher grec, Sir John Antoniadis, membru al elitei cosmopolite din Alexandria, Egipt. Clădirea a fost gândită ca o reședință de familie și a devenit ulterior proprietatea fiicei sale, Marie Antoniadis Musurus, soția diplomatului otoman Etienne Musurus Pașa. Familia Musurus a investit mult în decorațiile clădirii și și-a pus amprenta pe proprietate, personal am identificat monograma diplomatului în diverse locuri în clădire.
În 1903 Musurus Pașa a închiriat clădirea statului român pentru a fi folosită ca sediu al Legației României, iar în 1907 conacul a fost cumpărat. Astfel, din 1903 clădirea a devenit reședință diplomatică, schimbându-și utilizarea în funcție de regimul politic din Turcia și România: a găzduit Legația Regală (1903-1923); Consulatul Regal devenit ulterior Consulat General (1923-2009), care a împărțit din 2005 clădirea cu ICR Istanbul; din 2009 clădirea găzduiește doar Institutul Cultural Român Dimitrie Cantemir din Istanbul. Este singura proprietate de patrimoniu a României în Turcia, aflată în lista monumentelor din clasa A.
Pentru a o cunoaște și înțelege mai bine, am realizat o detaliată cercetare în arhivele românești, otomane și grecești, am scris studii, am prezentat-o în diverse conferințe naționale și internaționale, într-o expoziție foto-documentară, în reportaje în mass-media română și turcă. Lucrez de altfel la o monografie a clădirii, care va acoperi perioadele istorice pe care le-a parcurs. Toate acestea sunt de fapt mesaje de intervenție urgentă și sper în continuare să sensibilizez opinia publică asupra acestei comori ascunse în strada Siraselviler din vechea Pera, lângă Piața Taksim. Astăzi clădirea are nevoie de dragoste și protecție, deoarece deceniile care au trecut peste ea nu s-au dovedit blânde. Vara trecută, după patru ani, am reintrat în clădirea de care sunt atât de legată, cu inima însă strânsă văzând cum fațada este mutilată de cinci aparate de aer condiționat, cum spectaculoasa ușă de intrare din stejar masiv nu a mai fost lăcuită și curățată de câțiva ani, cum în interior elementele de decor baroc-rococco sunt ascunse după diverse piese de mobilier modern și cum accesul într-o parte din saloanele sale este resticționat, chiar și pentru studenții la Istorie care mă însoțeau. Precum spuneam, sper în continuare ca bătrâna doamna din Pera să își recapete strălucirea și să fie iubită.
– În calitate de cadru didactic universitar, care credeți că sunt atributele pe care un tânăr istoric ar trebui să le aibă? Care sunt recomandările dumneavoastră pentru cei care vor să studieze istoria și să se axeze pe partea de civilizație otomană?
– Un tânăr istoric trebuie să aibă în primul rând pasiune. Să iubească subiectele de cercetare, să își dorească să afle cât mai mult și mai ales să aibă o viziune istorică largă, deschisă. Din punctul meu de vedere este important, cu atât mai mult pentru cei care vor să se specializeze în istorie otomană, să își dezvolte capacitatea de a-și pune întrebări, de a compara, de a analiza și a de nu se lăsa furați de o viziune limitată, marcată de un discurs naționalist, patriotard. Să își dezvolte un simț critic, în sens academic și să iasă din zona de confort prin participarea la dezbaterea istoriografică internațională. Apoi, când vrei să faci cercetare istorică, trebuie să te dedici ei, să fie preocuparea majoră. Mulți dintre studenți sunt atrași de mirajul unor locuri de muncă mai bine plătite și trec pe locul doi studiul. Nu înțeleg atunci că de fapt, chiar dacă material le este poate mai bine, pierd timp prețios pe partea asimilării de informație, timp care poate fi recuperat mult mai greu ulterior și lasă goluri în pregătire.
– Ce ne puteți spune despre omul Silvana Rachieru, cel din afara catedrei, din spatele lucrărilor de cercetare? Care sunt pasiunile și hobby urile dumneavoastră?
– Sunt o călătoare pasionată, vacanțele mele sunt în primul rând o ocazie de a descoperi locuri noi sau, cum îmi place să spun, de a le cuceri. Mai în glumă, mai în serios, stau cu valiza în permanență pregătită, pentru că orice ieșire din rutina cotidiană mă învață ceva în plus și mă umple de energie. Mă bucură oamenii frumoși, îmi petrec timpul liber cu prietenii buni și evit întâlnirile de complezență sau pur mondene. Imi place să mă pierd în expoziții, să am momentul meu de liniște în fața unei picturi care îmi captează atenția sau la un concert, spectacol de teatru. Dar probabil că pasiunea mea cea mai mare este Istanbulul. Merg de câteva ori pe an, mă plimb ore în șir, vizitez cele mai recente expoziții, mă încarc cu energia Bosforului și, nu în ultimul rînd, savurez locul cu o cafea turcească în față.
– Ce mesaj aveți pentru cei care își doresc să vină să studieze în cadrul Centrului de Studii Turce?
– La CST deţinem o bibliotecă proprie de specialitate şi găzduim cursuri şi seminarii pentru studenţi la nivel de licenţă, masterat şi doctorat, alături de conferințe regulate. Suntem ușor de găsit, în Holul de Marmură de la parterul Facultății de Istorie. Avem o pagina proprie pe facebook, numită chiar Centrul de Studii Turce unde aflați totul despre calendarul de evenimente, iar adresa de email este cst.istorie@gmail.com Iar ca mesaj… dacă iubiți istoria otomană ca și noi, vă putem ajuta să o înțelegeți și dezbate într-un centru academic de tradiție, în inima Bucureștiului.
Interviul realizat de Aylin Asan