Travel

PROCEDURA INTRĂRII CETĂȚENILOR ROMÂNI ÎN REPUBLICA TURCIA PENTRU TRATAMENT MEDICAL

Pentru a putea intra in Republica Turcia pentru a urma , cetățenii români au nevoie de viză de la Ambasada Republicii Turcia la București sau de la Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța.
Conform reglementărilor Direcției Generale Servicii de Sănătate a Ministerului Sănătății din Republica Turcia (USHAȘ), pacienții care efectuează turism medical în Republica Turcia pe perioada pandemiei de Covid-19, se vor înregistra în bazele de date ale USHAȘ.
În aceste condiții, pacienții menționați vor folosi adresa web covid19st.ushas.com.tr în vederea înregistrării în sistemul de evidență al pacienților.

REGULI:
1. În vederea înregistrării pe portal, mai întâi trebuie creat un cont de utilizator. Contul de utilizator poate fi creat în 4 moduri:
– De către pacientul însuși;
– De către însoțitorul sau o persoană apropiată a acestuia;
– De către spital;
– De către o companie de intermedieri.
2. Conturile create de companiile de intermedieri sau spitale vor fi supuse unor controale, în urma cărora vor primi aprobarea USHAȘ și astfel vor deveni active.
3. Pacientul va putea înscrie un număr maxim de doi însoțitori.
4. După înregistrarea unui pacient cu un anumit număr de pașaport, o altă înregistrare folosind aceleași date de identificare nu va mai fi posibilă.
MODALITATEA DE OBȚINERE A PREAPROBĂRII:
1. Se creează contul de utilizator.
2. Se înregistrează pacientul care dorește să primească tratament medical în Republica Turcia în cadrul programului de turism internațional medical. Pe parcursul acestui proces, datele referitoare la pacient, care vor fi solicitate sunt următoarele:
a. Date referitoare la pacient:
Prenume, nume, date referitoare la cunoașterea/necunoașterea unei limbi străine, numărul de telefon, adresa de e-mail, cetățenia, numărul de pașaport, data nașterii, sexul, autoritatea/țara emitentă a pașaportului, perioada de valabilitate a pașaportului, date cu privire la țara de unde va sosi, date cu privire la punctul de trecere a frontierei prin care va intra în țară.
b. Date referitoare la situația medicală a pacientului:
Spitalul la care va merge, informații cu privire la ramura medicală în a cărei arii de responsabilitate intră tratamentul solicitat, rapoarte medicale relevante, date referitoare la rapoarte epicriză și teste efectuate pentru depistarea Covid-19, în măsura în care aceste teste se pot efectua în țara de proveniență (pentru dosarele voluminoase, la secțiunea „încarcă dosar” va exista opțiunea de folosire transfer).
c. Scrisoarea de acceptare a pacientului emisă de instituția medicală/spital:
Acest document se regăsește în format prestabilit pe portal și trebuie descărcat, respectiv semnat, atât de către pacient, cât și de însoțitorul/însoțitorii acestuia și, ulterior, încărcat în sistem.
d. Formularul de consimțământ al pacientului:
Acest formular se regăsește în format prestabilit pe portal și trebuie descărcat și semnat atât de către pacient, cât și de însoțitorul/însoțitorii acestuia și, ulterior, reîncărcat în sistem.
e. Date referitoare la însoțitor/însoțitori:
Prenume, nume, date referitoare la cunoașterea/necunoașterea unei limbi străine, numărul de telefon, adresa de e-mail, cetățenia, numărul de pașaport, data nașterii, sexul, autoritatea/țara emitentă a pașaportului, perioada de valabilitate a pașaportului, date cu privire la țara de unde va sosi, date cu privire la punctul de trecere a frontierei prin care va intra în țară.
– Va fi permisă înregistrarea unui număr maxim de doi însoțitori pentru fiecare pacient.
– Toate câmpurile sunt obligatorii și trebuie completate.
3. Aplicațiile pacienților vor fi evaluate și ulterior aprobate sau respinse de către reprezentanții USHAȘ.
4. În cazul respingerii aplicației, motivul respingerii va fi comunicat prin e-mail utilizatorului înregistrat, precum și pacientului.
5. În cazul aprobării aplicației, scrisoarea de aprobare va fi transmisă prin e-mail utilizatorului înregistrat, precum și pacientului.
Scrisorile de aprobare emise de USHAȘ vor fi transmise utilizatorului înregistrat, precum și pacientului în termen de 24 de ore, motiv pentru care este important ca la momentul completării datelor de identificare să vă asigurați că adresa de e-mail înscrisă este valabilă și corectă.
Pentru informații suplimentare și răspunsuri la întrebările dumneavoastră, ne puteți contacta la +90 850 288 38 38 (Centrul de Contact și Suport Internațional) sau ne puteți scrie la adresa covid19st@ushas.com.tr
ALTE REGULI APLICABILE PACIENȚILOR INTERNAȚIONALI CARE DORESC SĂ BENEFICIEZE DE SERVICII MEDICAL PE PERIOADA PANDEMIEI DE COVID-19 ÎN ȚARA NOASTRĂ:
1. Vor fi acceptați pacienții care doresc să beneficieze de tratament pentru următoarele discipline medicale:
Ortopedie și traumatologie, chirurgie generală, chirurgie pediatrică, urologie, oftalmologie, cardiologie, chirurgie cardiacă și vasculară, chirurgie oncologică, oncologie ginecologică, oncologie, oncologie-radiații, chirurgie craniană și de nervi, hematologie, tratamente a căror situație implică internarea la terapie intensivă, precum și transplantele osoase și de organe.
2. Bolnavii și însoțitorii acestora trebuie să respecte următoarele reguli ale spitalelor la care au fost acceptați:
a. Să fie în posesia documentului de acceptare a calității de turist internațional cu scop medical emis de autoritățile medicale din Turcia, respectiv Ministerul Sănătății
b. Să posede documente computer tomograf și de rezonanță magnetică
c. Să posede acte doveditoare prin care se atestă necesitatea efectuării tratamentelor pentru bolile de sân, boli interne, boli de copii, boli infecțioase.
d. Să ia la cunoștință existența posibilității de a fi transferați la terapie intensivă în caz de necesitate
e. Pacienții sosiți din alte țări trebuie separați de alți pacienți atunci când se află pe un coridor al unui spital care are un singur etaj. De asemenea, aceștia au obligația de a evita sub orice formă contactul cu alți bolnavi.
4. Alături de pacient vor fi acceptați maxim doi însoțitori, iar aceștia vor fi obligați să respecte măsurile de control, securitate și prevenție la intrarea în țară, pe parcursul șederii, precum și măsurile de carantină, în situații necesare.
5. Pacienții și însoțitorii acestora pot intra pe teritoriul Republicii Turcia prin următoarele puncte de trecere a frontierei:
-pe cale aeriană: Aeroportul Istanbul, Aeroportul Esenboğa Ankara
– pe cale terestră: PTF Kapıkule, PTF Sarp.
6. La intrarea în Republica Turcia, atât pacienților, cât și însoțitorilor acestora li se vor efectua contra cost teste PCR pentru depistarea prezenței/absenței Covid-19.
După obținerea, online, a preaprobării de la Ministerul Sănătății, pacienții și însoțitorii, cetățeni români, se vor prezenta la Ambasada Republicii Turcia la București sau de la Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța, în scopul solicitării vizelor de intrare în Republica Turcia.