András István Demeter, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii a acordat un interviu pentru cel de-al doilea număr al revistei AY DIALOG, dedicat culturii, istoriei și minorităților naționale.
Este licenţiat în 1992 în arta actorului de teatru, film şi televiziune la universitatea „Szentgyörgyi István” din Târgu Mures.
În 1993 a câştigat primul concurs de proiecte de management organizat în România pentru ocuparea unui post de director de teatru.
A studiat management cultural în Dijon, Franţa şi este licenţiat în drept la Timişoara.
După directoratul de la Teatrul de Stat Csiky Gergely din Timisoara, în perioada 2005-2010, a dobândit experienţă atât în administraţia de stat cât şi în domeniul legislativ în calitate de director general şi, mai apoi, de secretar de stat în ministerul culturii.
A fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune şi membru în Consiliul de Administraţie al Radioului Public.
Din 2013, timp de 7 ani a asigurat managementul Casei de Producţie a Televiziunii Române.
Din martie 2021 este Secretar de Stat în Ministerul Culturii .
– Ați ocupat de-a lungul carierei dumneavoastră poziții precum cea de manager al Teatrului Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” Timișoara, de președinte al Societății Române de Radiodifuziune sau de membru în Consiliul de Administrație al Institutului Cultural Român. În prezent vă aflați la al doilea mandat de secretar de stat în Ministerul Culturii. Cum apreciați sistemul cultural din România și care sunt reglementările ce, în viziunea dumneavoastră ar trebui aplicate?
– Schimbat. Pe cale naturală. Dacă în cei 12 ani care despart mandatele mele din MC, componenta instituționalizată a sistemului a rămas în conservare (cu bune/rele), cea privată a făcut un salt pe cât de firesc pe atât de spectaculos. Din păcate pandemia a lovit ambele părți. Și, din nefericire, cea mult mai vulnerabilă, cea a sectorului privat a avut mult mai mult de suferit. Noua normalitate aduce cu sine însă provocări care, firesc, vor fi cu mult mai mare ușurința asimilate de către sectorul independent. Poate tocmai datorită faptului că acest sector este în realitate cel mai dependent. De orice schimbare. Reglementările aplicabile domeniului cultural, tradițional, se adresează componentei instituționalizate. Sunt puține și firave excepțiile care vin în sprijinul celeilalte. Cât privește aplicarea legislației incidente, ambele părți au ceva în comun, plecând de la lipsa preocupării pentru corecta înțelegere a acesteia și ajungând la incorecta pozitionare față de ele. Cert este că putem resimți că în acești ani, de când actorii culturali din România aparținem de familia lărgita a comunității europene, percepția rolului culturii este într-o continuă schimbare. Evoluție. Eu încerc să privesc și pandemia ca pe un stimulent al acestei reorientări.
– Mare parte din creațiile dumneavoastră artistice sunt bilingve, în limba maghiară și în limba română ceea ce denotă faptul că nu v-ați îndepărtat de valorile comunității maghiare din România. Care sunt valorile etnice pe care le promovați constant și care sunt recomandările dumneavoastre pentru tinerele generații din comunitatea maghiară?
– Până la urmă suntem ce ne naștem. Devenirea noastră este condiționată de impulsurile primite, integrând în bagajul moștenit cunoașterea dobândita. Am plecat la drum cu un set de valori care este fundamentat pe tradițiile comunității maghiare din Romania. Formarea mea în viață și în profesie s-a împlinit într-un oraș în care, tradițional, proporția dintre romani și maghiari a fost echilibrată, aceste două culturi fiind determinante în zona. A urmat o perioadă considerabilă în care am fost adoptat de un alt oraș, unde tradiția era cea a multiculturalității, a plurilingvismului. Ajuns mai apoi în metropola Bucureștilor este firesc să caut, să identific cu ușurință oportunitățile care apar în același registru în care am trăit înainte. Valorile care îmi condiționează existența și în prezent sunt cele în care m-am născut, pe care le-am și conștientizat odată cu trecerea anilor. Recomandarea – este cea pe care am primit-o și eu, la rându-mi: încearcă să fii, nu să pari!
– Un subiect sensibil al sistemului cultural românesc este conflictul dintre generații în teatrul de stat, mulți proaspăt absolvenți ai universităților din țară se plâng de faptul că nu sunt posturi disponibile în teatre deoarece actorii trecuți de vârsta de pensionare continuă să performeze. Este un mit sau o realitate acest subiect? Cum ar putea fi soluționată această problemă?
– Conflictul dintre generații există de când lumea și nu este specific unui anumit domeniu. A fost din totdeauna și rămâne frână și stimulent, deopotrivă. Risc și oportunitate. După cum îl percepe fiecare. Independent de apartenența la o generație mai vocală sau la una mai tăcuta. Fiecare meserie, domeniu are regulile și cutumele proprii. Unele pur și simplu nu mai pot fi practicate după o anumită vârstă. Unul din basmele care în copilăria mea era în programa școlară, ne învăța că țara fără bătrâni nu se poate apăra eficient în fața stratagemelor invadatorilor. Mai apoi, tot ceea ce mi-am însușit în profesie, provine de la marii maeștri ai scenei sau filmului, cu care am avut șansa să lucrez. Niciodată nu voi putea deci susține ideea conform căreia teatrul ar avea probleme din cauzele amintite de dvs. Soluția pe care o caută tinerii absolvenți este altundeva. Este în ei. Chiar dacă nu e ceva conștientizat. Pentru generațiile anterioare unica soluție era angajarea în sfera culturii instituționalizate. Oportunitatea constă în alternativele existente în sectorul independent. În 1992 nu am reușit să fiu “liber profesionist” pentru că absolvenții puteau fi numărați pe degete. Licențiații următoarelor generații au creat și susțin arta teatrală în condițiile concurenței reale și oferă nu doar alternativă ci o largă diversitate de abordări. Monopolul statului tătuc asupra artei se diminuează astfel în favoarea atât de necesarului echilibru. Al noii normalități.
– Sunteți actor, regizor și producător de media. De asemenea, aveți și experiență de management de instituții culturale și de mass media. Cum se îmbină acestea?
Acesta este drumul meu. Nu am renunțat la ideea de a fi independent chiar dacă dorința mea de independență își croiește drum, de la începuturi, în cadrul sectorului cultural guvernat de dreptul public. Activitatea manageriala presupune evaluarea actoricească și regizorală pe alte scene, cu alte reguli. Producția de conținut editorial media presupune îmbinarea experienței manageriale cu sensibilitatea artistica. Toate și fiecare înseamnă întotdeauna muncă, deschidere sufletească și spirituală, empatie, determinare și, evident, multe alegeri, multe decizii. Unele deosebit de dificile. Îmbinarea acestora cu toate celelalte specificități ale fiecărui domeniu îmi oferă sentimentul de libertate în fața oricăror constrângeri sau obstaculări din partea sistemului public care mi se întâmplă în viața zi de zi.
– Cum apreciați Parteneriatul Strategic dintre România și Turcia la nivel cultural?
– Legăturile dintre cele două țări vecine, foarte apropiate chiar dacă nu împart aceleași frontiere, se construiesc și se conservă accentuând valorile culturii, ale proiectelor educaționale, artistice, ale schimburilor de idei și programe. Toate în cadrul aceluiași mare proiect: al Culturii ce ne apropie. Colaborarea din ultimii ani, îngreunată, ce-i drept în perioada pandemică, nu a pierdut deloc din continuitate. Dovadă stau chiar participările reciproce la numeroase programe culturale și educaționale organizate în cele două țări, de la festivaluri internaționale de teatru, film, muzică, folclor și literatură, până la expoziții de artă. Recenta conexiune personală cu omologul meu turc a devenit o obișnuință: schimbul de mesaje este la ordinea zilei, pregătindu-ne (și) astfel de întâlnirea din cadrul Comisiei Mixte Interguvernamentale, cooperarea culturală ocupând un loc puternic și vizibil în Planul de Acțiuni agreat.
– Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor ?
– Să răspund provocărilor care îmi ies în cale, atât în activitatea profesională – indiferent de componenta artistică sau administrativă – cât și în viața familială sau în cea publică. Fiecare din aceste vieți ale mele este plină de provocări, enumerarea fiind practic imposibilă. Găsirea echilibrului între ele și, la fel, a răspunsului adecvat la fiecare dintre ele, este o …altă provocare.
-Care este mesajul dumneavoastră pentru minoritățile etnice din România?
– Minoritar ești doar dacă te simți astfel. Orice comunitate este alcătuită din indivizi, inclusiv cele naționale. Orice individualitate este în continuă relaționare cu valorile și cu metehnele comunității din care face parte. Eu încerc să rămân eu însumi, indiferent de majoritatea care guvernează momentul. Atât la bine, cât și la greu.
Interviu realizat de Aylin Asan.