Diplomacy 61

ROMÂNIA-NATO-20ANI: Procesul aderării României la NATO

Aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a constituit unul dintre cele mai importante obiective de politică externă de după 1989 ale statului român.

În iulie 1990, prim-ministrul român Petre Roman a adresat o scrisoare secretarului general al NATO Manfred Worner pentru a vizita România, cerând şi acreditarea unui ambasador român pe lângă organizaţie, potrivit www.mae.ro. Acesta a fost un prim pas de apropiere al guvernului României faţă de Alianţa Nord-Atlantică, iar din octombrie 1990 ambasadorul român acreditat în Regatul Belgia a fost însărcinat să iniţieze relaţii diplomatice cu NATO.

Preşedintele României Ion Iliescu a transmis, în octombrie 1991, un mesaj secretarului general al Alianţei în care exprima disponibilitatea României de a se angaja într-o cooperare strânsă cu NATO, iar în februarie 1993 şeful statului român a vizitat cartierul general al NATO, prilej cu care a reafirmat dorinţa României de a se integra în structurile euro-atlantice.

La 26 ianuarie 1994, România a fost prima ţară din fostul bloc socialist care a semnat Parteneriatul pentru Pace, un cadru de cooperare al statelor care nu sunt membre ale Alianţei cu organizaţia. Participarea în acest format ajută la îmbunătăţirea relaţiilor statului respectiv cu organizaţia şi la sporirea gradului de cooperare civilă şi militară, însă nu este considerat un mijloc pentru aderarea propriu-zisă la organizaţie. Iniţiativa Parteneriatul pentru Pace a avut rolul de a dezvolta legături apropiate cu Alianţa pentru state din afara spaţiului nord-atlantic, oferind posibilitatea dezvoltării în acest cadru de parteneriat a componentelor politico-militare naţionale în vederea unei apropieri de cerinţele existente la nivelul procesului de aderare la organizaţie, conform www.nato.int.

În aprilie 1997, Parlamentul României a adoptat în unanimitate un mesaj adresat celor 16 state membre NATO prin care se solicita o decizie favorabilă României cu prilejul summit-ului organizaţiei de la Madrid. În iulie 1997, şefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale organizaţiei nominalizează, în textul comunicatului summit-ului, România printre statele candidate care au obţinut progrese semnificative în ce priveşte îndeplinirea criteriilor de aderare la NATO.

În cei zece ani, de la semnarea Documentului Cadru al Parteneriatului pentru Pace până la momentul aderării la organizaţia nord-atlantică, în 2004, România a luat parte la peste 3.300 de activităţi în cadrul Parteneriatului pentru Pace, între care numeroase exerciţii comune cu celelalte state partenere şi cu membrii ai Alianţei Nord-Atlantice. Prin participarea la programele şi misiunile acestei iniţiative, România a jucat rolul de factor de securitate regional, îndeosebi în timpul operaţiunilor de menţinere a păcii şi de stabilizare de pe frontul de operaţii din Balcani, precum şi în timpul misiunilor din Afganistan şi din Irak. Pentru România, Parteneriatul pentru Pace a fost un important instrument al ancorării sale euro-atlantice şi a sprijinit realizarea, în corelaţie cu standardele NATO, a procesului de reformă a armatei şi a contribuit la întărirea capacităţilor de securitate şi apărare ale ţării noastre. Participarea la Parteneriatul pentru Pace a ajutat la îndeplinirea cu succes a cerinţelor de reformă politico-militară la nivelul structurilor interne naţionale implicate în procesul de aderare la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord.

Summit-ul NATO de la Praga, desfăşurat în 21-22 noiembrie 2002, a reprezentat momentul istoric cel mai amplu de extindere pentru organizaţie cu cel mai mare număr de state, prin adresarea invitaţiilor de aderare pentru cele şapte state candidate – Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Slovacia şi România.

Prima rundă de convorbiri dintre România şi NATO pentru aderarea la Alianţă a avut loc la 13 decembrie 2002, la Bruxelles. Cu acest prilej au fost abordate teme privind aspecte militare, respectiv modul în care conceptul strategic aflat la baza funcţionării Alianţei se regăseşte în strategia României de securitate naţională şi în doctrina militară românească, precum şi posibilitatea participării statului român la acţiuni desfăşurate în baza Articolului 5, conform volumului ”România-NATO.1990-2008” (Editura Fundaţia Rompres, Bucureşti, 2008). S-a mai discutat asupra modului în care România trece de la statutul de partener la cel de integrare în sistemul de planificare al Alianţei. A doua rundă de negocieri a avut loc la 9 ianuarie 2003, prilej cu care s-a discutat despre asumarea de către România a obligaţiilor legate de resurse, securitatea informaţiilor şi chestiunile juridice ale statutului de membru al Alianţei. În urma acestor două runde de negocieri privind obligaţiile generale, echipe de experţi ale Alianţei Nord Atlantice au angajat discuţii sectoriale cu partea română asupra reformelor şi aspectelor specifice.

În cadrul ceremoniei extraordinare a Consiliului Nord-Atlantic, desfăşurată la 26 martie 2003 la Bruxelles, a fost semnat Protocolul de Aderare la NATO pentru fiecare dintre statele candidate care au fost invitate la summitul de la Praga. După semnarea acestor protocoale, a început procesul de ratificare al aderării la NATO al statelor candidate care viza adoptarea de către toate cele 19 state membre a acestor documente. Canada a fost primul stat care a ratificat documentele la 28 martie 2003. La 5 februarie 2004, Franţa a ratificat documentele de aderare, încheind astfel procesul de ratificare.

La 18 februarie 2004, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat în unanimitate proiectul de lege privind aderarea României la NATO. Preşedintele României Ion Iliescu a promulgat, la 1 martie 2004, Legea nr. 22/2004 de aderare a României la Tratatul Atlanticului de Nord. Câteva zile mai târziu, la 3 martie 2004, Legea 22/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministerul român al Afacerilor Externe a pregătit instrumentul de aderare al României la Tratatul Atlanticului de Nord, documentul fiind semnat de preşedintele Ion Iliescu la 4 martie 2004. Ulterior, la 29 martie 2004, cu prilejul unei ceremonii solemne, premierul României Adrian Năstase a depus documentele oficiale ale instrumentului de aderare la depozitarul Tratatului Nord-Atlantic, guvernul Statelor Unite ale Americii. După depunerea instrumentului de aderare, România a devenit stat membru cu drepturi depline al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord.

Reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice, din 2 aprilie 2004, a consemnat momentul solemn de ridicare al drapelelor de stat ale noilor state membre ale organizaţiei nord-atlantice.

La 28-29 iunie 2004 s-a desfăşurat summitul NATO de la Istanbul, tema centrală a reuniunii fiind combaterea terorismului internaţional şi continuarea procesului de transformare al organizaţiei, potrivit www.nato.int. Aceasta a fost prima reuniune la nivel înalt a organizaţiei care a reprezentat prima participare a României în calitate de stat membru la lucrările Consiliului Nord-Atlantic, principalul organism decizional al Alianţei Nord-Atlantice. Din acest moment, România s-a implicat activ în activităţile civile şi militare ale organizaţiei nord-atlantice, fiind un membru participant deosebit de important în misiunile militare ale organizaţiei din teatrele în care forţele statelor membre acţionează sub steagul NATO.

Pentru a marca simbolic la nivel naţional aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, patru deputaţi români au avansat iniţiativa legislativă prin care au cerut marcarea anuală a Zilei NATO în România. Demersul legislativ, concretizat în Legea 390/2004, a instituit astfel marcarea în fiecare an în prima duminică a lunii aprilie a Zilei NATO în România.