Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat vineri, 26 iunie 2020, la reuniunea ministerială a Alianței pentru Multilateralism, desfășurată în sistem video-conferință, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la semnarea Cartei Organizației Națiunilor Unite.
Evenimentul, găzduit de Jean-Yves Le Drian, ministrul afacerilor externe al Franței, și de Heiko Maas, ministrul afacerilor externe al Germaniei, s-a bucurat de participarea a peste 40 de miniștri și secretari de stat și alți demnitari din întreaga lume, reprezentanți ai statelor și organizațiilor care susțin sistemul multilateral și această platformă informală menită să contribuie la consolidarea lui.
În cadrul reuniunii, participanții au evaluat modul în care a acționat sistemul internațional în contextul crizei declanșate de pandemia de COVID-19 și au analizat modalitățile de consolidare a arhitecturii multilaterale, în special cea din domeniul sanitar. Participanții au prezentat, de asemenea, abordările naționale privind mecanismele la dispoziția comunității internaționale pentru prevenirea unor crize viitoare. Demnitarii au examinat și lupta împotriva infodemiei – fenomen informațional complex cu elemente diverse între care informațiile false, zvonuri, informații inexacte, incomplete și narative care subminează stabilitatea societăților, credibilitatea instituțiilor, inducând adesea panică sau anxietate în rândul cetățenilor. Acest fenomen a apărut pregnant în contextul pandemiei de COVID-19 și a reliefat importanța crucială pe care o are accesul la informații din surse de încredere, rolul esențial al unei mass-media libere și independente, precum și al informării cetățenilor și rezilienței acestora în raport cu fenomenul știrilor false (fake news).
În intervenția sa, ministrul Bogdan Aurescu a salutat marcarea celor 75 de ani de la semnarea Cartei ONU, moment de referință al sistemului internațional construit după cel de-Al Doilea Război Mondial. A exprimat sprijinul ferm al României pentru multilateralism și a subliniat importanța protejării și consolidării sale în raport cu provocările evidențiate de pandemie, inclusiv așa-numita „infodemie”.
Ministrul Aurescu a subliniat nevoia consolidării multilateralismului și a valorilor care stau la baza sistemului internațional bazat pe reguli. Înaltul demnitar a salutat inițiativa franco-germană ca parte a demersurilor internaționale de reafirmare a nevoii de cooperare și coordonare, ca singura soluție viabilă în gestionarea pandemiei de COVID-19 și a consecințelor ei. În acest context, a amintit eforturile României pe linia cooperării internaționale în combaterea crizei, cu accent pe rolul său în cadrul mecanismelor europene de reacție la criză și pe demersurile țării noastre de sprijin medical pentru parteneri externi. A prezentat modul responsabil și predictibil în care a acționat România în ultimele luni, atât la nivel multilateral, cât și bilateral. A subliniat că țara noastră a fost prima care a găzduit, la nivelul Uniunii Europene, o rezervă comună a materiale medicale (rescEU), necesare în situațiile de urgență, materialele fiind distribuite țărilor din vecinătate și nu numai. A arătat că România a oferit și sprijin bilateral, constând în trimiterea de echipe medicale și echipamente de protecție către mai multe țări partenere.
Ministrul român de externe a făcut referire și la reuniunea ministerială aniversară a Comunității Democrațiilor, prezidată, în aceeași zi, de către șeful diplomației române, în contextul deținerii Președinției acestei platforme multilaterale de către țara noastră. Șeful diplomației române a evidențiat semnificația adoptării astăzi, sub Președinția României, a Declarației de la București a Comunității Democrațiilor și a pus accent pe activitatea țării noastre în cadrul Comunității, în sprijinul principiilor democratice, manifestată și prin proiectele axate pe contracararea intervențiilor străine maligne asupra democrațiilor.
Ministrul Aurescu a transmis sprijinul României pentru dezvoltarea și implementarea narativelor și a instrumentelor comune, necesare pentru combaterea „infodemiilor”. Acestea trebuie să fie în serviciul valorilor, drepturilor fundamentale și al principiilor democratice comune, împărtășite de partenerii țării noastre de pe scena internațională, și trebuie să respecte libertăți fundamentale precum organizarea alegerilor libere și juste, libertatea presei, libertatea de expresie și opinie.
Ministrul a salutat, în acest context, lansarea în cadrul reuniunii a unui grup de lucru ad hoc anti-infodemii, sub egida Forumului privind Informarea și Democrația.
Alianța pentru Multilateralism reprezintă o platformă informală de cooperare menită să atragă şi să genereze formate de cooperare flexibile în jurul unor teme de interes pentru susţinerea şi promovarea unei ordini internaţionale multilaterale, bazate pe dreptul internațional. Alianța a fost inițiată de miniștrii afacerilor externe ai Franței și Germaniei, fiind anunțată în aprilie 2019 şi formalizată la 26 septembrie 2019, în marja celei de-a 74-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, și este deschisă atât statelor, cât și actorilor non-statali care vor să contribuie la obiectivele sale și care aderă la principiile multilateralismului.
Obiectivele Alianței vizează protejarea și promovarea dreptului internațional și a instituțiilor internaționale, lansarea de inițiative pentru dezvoltarea și consolidarea sistemului multilateral, mai ales în domeniile în care nu există încă o guvernanță eficientă; reformarea și modernizarea organizațiilor internaționale existente, pentru a le face mai incluzive și eficiente în a furniza rezultate tangibile pentru cetățeni. Una dintre inițiativele propuse de platformă este Parteneriatul Internațional pentru Informație şi Democrație prin intermediul căruia organizația Reporteri fără frontiere a lansat, în noiembrie 2019, Forumul privind Informarea și Democrația, a cărui misiune este implementarea principiilor fundamentale ale unei informări corecte, cu scopul de a garanta libertatea de opinie și expresie și de a consolida democrațiile.
România s-a asociat, până în prezent, mai multor inițiative din cadrul Alianței: Apelul de la Paris pentru încredere şi securitate în spațiul cibernetic, Declaraţia comună a Grupului de prieteni ai climei şi securităţii şi Declaraţia privind sistemele de arme letale autonome. La 24 aprilie 2020, România a andosat, de asemenea, Declaraţia ministerială a Alianței pentru Multilateralism “We need strong global cooperation and solidarity to fight COVID-19”, document care exprimă sprijinul şi solidaritatea pentru demersurile întreprinse în plan multilateral, în contextul crizei COVID-19.