Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut joi, 13 august 2020, o convorbire telefonică cu omologul său turc, Mevlüt Çavuşoğlu, cu o zi înainte ca miniștrii de externe din țările UE să se reunească de urgență, în regim de videoconferință, pe fondul situațiilor din Belarus și Liban, dar și din Mediterana de Est pe fondul tensiunilor din ultima perioadă.
Cei doi miniștri au discutat despre dezvoltarea relațiilor bilaterale, aflate la nivel de parteneriat strategic, cu accent pe temele comune de interes, inclusiv în contextul evoluțiilor pandemiei de COVID-19, informează MAE într-un comunicat de presă.
“Referitor la evoluțiile recente din Mediterana de Est, subiect care se va afla pe agenda Reuniunii extraordinare a Consiliului Afaceri Externe din 14 august 2020, la care va participa, ministrul Bogdan Aurescu a accentuat necesitatea asigurării unui climat lipsit de tensiuni în regiune, sens în care a îndemnat la calm și a accentuat importanța identificării unor soluții bazate pe dialog onest, direct, între părțile implicate, cu respectarea dreptului internațional aplicabil. În context, a salutat deschiderea exprimată de ministrul turc de externe, în cadrul discuției, către dialog pentru dezescaladarea situației”, arată MAE.
În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat disponibilitatea României de a sprijini, inclusiv din interiorul Uniunii Europene, acest proces de dezescaladare, având în vedere atât capacitatea țării noastre de a înțelege particularitățile și interesele din regiune, cât și expertiza pe care țara noastră o deține în domeniul delimitărilor maritime și al soluționării acestui tip de diferende prin aplicarea dreptului internațional și cu folosirea instrumentelor sale specifice.
Șeful diplomației române a reiterat totodată utilitatea menținerii unui dialog constructiv, bazat pe încredere, între Uniunea Europeană și Turcia, care rămâne un partener-cheie și un vecin strategic al UE.