Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu adresează la data de, 24 octombrie 2020, un mesaj cu prilejul marcării Zilei Organizației Națiunilor Unite și a 75 de ani de la intrarea în vigoare a Cartei ONU:
,,Data de 24 octombrie, momentul intrării în vigoare a Cartei ONU, este cunoscută și sărbătorită în întreaga lume ca Ziua Organizației Națiunilor Unite. Astăzi, 75 de ani mai târziu, valorile și principiile Cartei își mențin relevanța, constituind fundamentul relațiilor internaționale.
2020 marchează o dublă aniversare – 75 de ani de la crearea ONU și 65 de ani de la aderarea României la această organizație. Este, cu atât mai important, să evidențiem semnificația profundă a multilateralismului și necesitatea cooperării și solidarității internaționale, acestea fiind reafirmate constant prin eforturile de gestionare a crizei pandemice. Comunitatea internațională a putut constata, o dată în plus, că problemele globale necesită soluții și răspunsuri coordonate, fundamentate pe un sistem solid de principii democratice și pe respectul pentru dreptul internațional, precum și un instrumentar adaptat provocărilor actuale. Am putut constata că un multilateralism eficient și pragmatic este cel care acționează în beneficiul direct al cetățenilor noștri.
Impactul Organizației Națiunilor Unite se resimte în toate colțurile lumii, iar România nu face excepție.
Atașamentul profund al țării noastre pentru multilateralism, respectul dreptului internațional și promovarea valorilor democratice reprezintă una dintre trăsăturile definitorii ale politicii externe a României, alături de pilonii fundamentali ai acesteia care sunt creșterea rolului și profilului României în UE și NATO, precum și de dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite.
În cei 65 de ani de apartenență la ONU, România a dezvoltat o tradiție îndelungată în consolidarea multilateralismului, iar ONU ne-a fost un partener constant în toată această perioadă. Aș menționa, ca exemple recente, cooperarea cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în vederea implementări eficiente, în plan intern, a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, precum și în ceea ce privește implementarea politicii țării noastre de cooperare pentru dezvoltare. De asemenea, UNICEF sau UNHCR rămân parteneri consecvenți de dialog, iar rezultatele activității derulate în țara noastră, în cooperare cu autoritățile române rămân de netăgăduit. Mai mult, găzduirea de către România, începând cu anul 2009, a Centrului de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara, prima facilitate de acest tip din lume, înființat prin colaborarea între Guvernul României, Biroul Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie, demonstrează angajamentul României pentru dreptul internațional al refugiaților și pentru principiile solidarității și împărțirii responsabilităților la nivel multilateral.
Amintesc și susținerea României pentru importanța Curții Internaționale de Justiție, ca instrument cheie în ceea ce privește creșterea impactului justiției internaționale la nivelul comunității internaționale. Un reper pentru România rămâne Hotărârea CIJ din 3 februarie 2009, privind Delimitarea Maritimă în Marea Neagră, prin care țării noastre i-au revenit 9700 de km2 de platou continental și zone economice exclusive, adică aproape 80% din zona aflată în dispută.
Doresc să reafirm, o dată în plus, sprijinul ferm al țării noastre pentru multilateralismul eficient și pentru ordinea internațională bazată pe norme. Susținem consolidarea rolului central al ONU în acest sens, dar și continuarea procesului de reformă a Organizației, astfel încât cooperarea multilaterală să devină mai eficientă și mai adecvată provocărilor lumii contemporane.
Vă invit, cu prilejul aniversării de astăzi, să descoperiți campania lansată de Ministerul Afacerilor Externe pe această temă, pe paginile noastre de Facebook și Twitter, prin intermediul căreia dorim să reliefăm multiplele fațete ale contribuției țării noastre la activitatea ONU în întreaga lume.
La mulți ani ONU! ”