Economie

România Durabilă şi EM360 organizează marţi dezbaterea ”Petrolul în Noua Economie”

România Durabilă şi EM360 organizează marţi dezbaterea „Petrolul în Noua Economie”, pentru a creiona soluţii de atenuare a impactului negativ al pandemiei asupra sectorului energetic.

Pandemia de SARS-COV-2 a afectat economia la nivel internaţional, iar România nu face o excepţie de la această realitate. Încă de la începutul pandemiei statul român a căutat soluţii pentru stoparea efectelor negative a crizei care se profila, prin acordarea de facilităţi şi a pregătit strategii pentru relansarea economică. Până în momentul în care nu vor fi însă adoptate o serie de măsuri coerente şi aplicabile, în acord cu situaţia economică actuală, nu vom putea vorbi despre redresarea şi dirijarea economiei naţionale către un trend ascendent.

Până în acest moment, mediul de afaceri a păstrat un ton optimist – au fost refăcute strategiile de dezvoltare şi de finanţare a afacerilor şi în special s-a pus accent pe găsirea de soluţii de protejare a angajaţilor, de creare a unui mediu cât mai sigur de muncă pentru a putea asigura continuitatea business-ului. Este evident că statul român, ca şi întreg mediul de afaceri, trebuie să fie foarte deschis la semnalele din piaţă, să se adapteze din mers, să adopte măsuri de sprijin atât pe termen scurt pentru ieşirea din criză, dar şi pe termen lung pentru relansare economică.

Este esenţial ca în aceste momente Executivul să se consulte în permanenţă cu mediul de afaceri, dar şi cu specialiştii din principalele domenii de activitate, pentru a lua cele mai bune măsuri care să asigure continuitatea, în orice situaţie, a serviciilor strategice pentru populaţie şi identificarea celor mai profitabile domenii de relansare economică, cum ar fi sectorul de petrol şi gaze.

„România Durabilă şi EM360 vă provoacă marţi, 17 noiembrie 2020, orele 10:00 – 13:00 la dezbaterea „Petrolul în Noua Economie” prin care ne propunem ca, împreună, să realizăm o radiografie a domeniului la momentul actual, să găsim soluţii de atenuare a efectelor negative ale pandemiei, astfel încât să poată fi asigurată continuu funcţionarea sectorului energetic autohton, ca domeniu strategic şi totodată să generăm planuri de creştere economică în care producţia petrol şi gaze să fie un puternic motor pentru relansarea economiei”, afirmă organizatorii.

Webinarul va fi transmis live pe paginile de Facebook ale organizatorilor: https://www.facebook.com/EM360Studio şi https://www.facebook.com/RomaniaDurabila.

Printre vorbitorii invitaţi să se alăture dezbaterii se numără: Adrian Badea, vicepreşedinte FPPG, Mihaela Toader, director Direcţia Strategie, Relaţii Internaţionale, Fonduri Europene, CEO Romgaz, Ionut Purica, Expert Energie, Corneliu Bodea, preşedinte Centrul Român al Energiei, Radu Dudău, director general EPG, Sorin Elisei, director în cadrul practicii specializate în industria de energie şi resurse naturale Deloitte Central Europe, Dumitru Chisăliţă, preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă, Cristian Păun, cercetător ASE-ASPES.