Economie

INS: Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în 2020 în principal întreprinderilor a urcat la 11 luni cu 3,4%

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, a crescut în primele 11 luni din 2020 faţă de perioada similară din 2019, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,4%, respectiv cu 3,3%, informează Institutul Naţional de Statistică.

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2020, comparativ cu intervalul 1 ianuarie – 30 noiembrie 2019, în termeni nominali, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a urcat pe ansamblu cu 3,4%, datorită creşterilor înregistrate de cifra de afaceri din: activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+23,3%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+4,2%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+2,6%) şi activităţile de comunicaţii (+1,2%). Scăderi au înregistrat activităţile de transporturi (-2,8%).

Totodată, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2020, în termeni nominali, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut pe ansamblu cu 3,3%.

Conform INS, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna noiembrie 2020, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 0,2%, datorită majorării cifrei de afaceri din activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+8,8%) şi din alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+0,7%). Scăderi au înregistrat activităţile de comunicaţii (-1,3%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (-0,4%) şi activităţile de transporturi (-0,2%).

De asemenea, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2020, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 2,3%.

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, în luna noiembrie 2020, comparativ cu luna noiembrie 2019, în termeni nominali, a urcat pe ansamblu cu 7,6%, datorită creşterii cifrei de afaceri din activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+20,4%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+13,3%), activităţile de transporturi (+7,4%) şi din alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+6,8%). Activităţile de comunicaţii au scăzut cu 3,2%.