Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, l-a primit marți, 9 martie, la sediul MApN, pe ministrul apărării naționale din Republica Turcia, Hulusi Akar, în cadrul vizitei oficiale pe care acesta o desfășoară în România.
Întâlnirea, reprogramată din anul 2020 în contextul măsurilor restrictive impuse de pandemia de COVID-19, a avut o agendă cuprinzătoare și a inclus subiecte referitoare la situația de securitate la nivel internațional și regional, la eforturile aliate de consolidare a posturii NATO de descurajare și apărare cu accent pe flancul estic, precum și teme aflate pe agenda UE-Turcia.
În debutul întrevederii, ministrul Ciucă a prezentat un mesaj de condoleanțe omologului său pentru pierderile suferite de Armata Turciei săptămâna trecută, în urma prăbușirii unui elicopter.
Totodată, ministrul român al apărării naționale a subliniat importanța participării consistente a Turciei la încadrarea cu personal a structurilor multinaționale de pe teritoriul României, în special a unor poziții în cadrul Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est (HQ MNC-SE), și a apreciat atât rolul semnificativ al Armatei Turce în operațiile NATO din Afganistan, Irak și Kosovo și în misiunile UE din Bosnia și Herțegovina, cât și prezența pe care acest important stat aliat o are în diferite inițiative regionale.
Un punct distinct pe agenda întrevederii l-a reprezentat cooperarea bilaterală în domeniul apărării, în cadrul discuțiilor fiind evidențiate importanța și interesul părților pentru consolidarea acestei relații în virtutea Declarației Comune a Parteneriatului Strategic, semnată de România și Turcia în urmă cu un deceniu.
În context, a fost reiterată importanța cooperării forțelor armate ale României și Turciei pentru consolidarea securității în regiunea Mării Negre și a apreciat participarea militarilor turci la exercițiile NATO organizate în România. „Anul acesta vom avea o substanțială participare a unor unități terestre turcești la exerciții NATO care se vor desfășura în România. Așadar, pentru noi, la împlinirea unui deceniu de la semnarea Declarației Comune a Parteneriatului Strategic, Armata Turciei rămâne un aliat cheie în regiunea Mării Negre”, a concluzionat ministrul Ciucă.
La întâlnirea dintre cei doi miniștri ai apărării au participat șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu și secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru.
Programul activității în România a ministrului turc al apărării naționale, Hulusi Akar, a cuprins și o vizită la Comandamentul Diviziei Multinaționale Sud-Est, o întâlnire cu echipa de comandă a HQ MNC-SE și o ceremonie de depunere de coroane la Cimitirul Eroilor Turci din București.