Turkish Airlines operează din 15 aprilie 2021 din nou zboruri comerciale regulate cu avioane de tip Boeing 737 MAX.
Compania turcă a reluat zborurile comerciale cu Boeing 737 MAX după o pauză de doi ani și o lună.
Potrivit datelor disponibile pe Flightradar24, primul zbor cu 737 MAX (TC-LCA) operat de Turkish Airlines după această pauză a fost pe ruta Istanbul – Ankara – Istanbul Tot în 15 aprilie 2021 THY a mai zburat cu Boeing 737 MAX și pe ruta Istanbul – Izmir – Istanbul.
În prezent compania turcă are livrate 11 Boeinguri 737 MAX 8 și un Boeing 737 MAX 9.
Alte aproximativ 12 Boeinguri MAX Turkish Airlines au fost asamblate însă nelivrate. Cel mai probabil MAX-urile asamblate vor fi recepționate de companie și livrate în perioada următoare.
Până acum Turkish Airlines a comandat 65 de Boeinguri 737 MAX 8 și zece Boeinguri 737 MAX 9.
Înainte de reținerea la sol a MAX-urilor (martie 2019), THY a zburat ocazional cu Boeinguri 737 MAX la București și Constanța.