Economie

Experți în domeniul digital participă la forumul România Digitală

Autorităţi de la nivel central, reprezentanţi ai instituţiilor de reglementare, experţi în domeniul digital şi reprezentaţi din sectorul financiar-bancar participă marţi la a treia ediţie a Forumului România Digitală.

Potrivit agendei evenimentului organizat de Financial Intelligence, pe lista invitaţilor se află, printre alţii: Ciprian-Sergiu Teleman – ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării; Sabin Sărmaş – preşedinte Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, Camera Deputaţilor; Svetlana Gomboş – director general, Direcţia generală Programe Europene Competitivitate, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene; George-Cristian Tuţă – membru al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare, Camera Deputaţilor; Iulian Popescu – consilier de stat, cancelaria prim-ministrului; Eduard Lovin – Vicepreşedinte ANCOM; Octavian Oprea – preşedinte interimar, Autoritatea pentru Digitalizarea României; Florin Pană expert în cadrul Centrului Naţional Cyberint SRI; Adrian Tănase – director general, Bursa de Valori Bucureşti; Andreea Bulisache – national technology officer, Microsoft România; Marius Motofei – director Enterprise Solutions, Vodafone România; Mugur Podaru – director, Direcţia Operaţiuni la Distanţă, CEC Bank; Răzvan Sighinaş – chief information officer, ING Bank România.