Cultură

Patrimoniul cultural imaterial românesc recunoscut de UNESCO: statutul actual și soluții pentru viitor – dezbatere organizată de Ministerul Culturii alături de Institutul Național al Patrimoniului

Cu ocazia Zilei Internaționale a Patrimoniului Cultural Imaterial (sărbătorită pe 17 octombrie), Ministerul Culturii, alături de Centrul național de informare și promovare a patrimoniului cultural, structură de comunicare a Institutului Național al Patrimoniului, organizează luni, 18 octombrie, o masă rotundă virtuală având ca subiect cele 7 elemente de patrimoniu cultural imaterial românesc înscrise pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural al Omenirii. Evenimentul are loc în pregătirea raportului de monitorizare periodică a situației patrimoniului cultural imaterial la nivel național pe care România îl va înainta la UNESCO până la sfârșitul anului.

Ziua de 17 octombrie marchează data la care, în anul 2003, Adunarea Generală a UNESCO a adoptat Convenția pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Aceasta a fost acceptată de România în anul 2006, moment care a deschis posibilitatea înscrierii elementelor de patrimoniu cultural imaterial românești pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural al Omenirii, instrument principal de aplicare a respectivei convenții,

Alături de cele 7 elemente ale patrimoniului cultural național înscrise până în prezent pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural al Omeniri – Ritualul Călușului (2008), Doina (2009), Ceramica tradițională de Horezu (2012), Colindatul de ceată bărbătească (2013), Jocul fecioresc din România (2015), Tehnici tradiţionale de realizare a scoarţei (2016), Mărțișorul – Practici tradiționale asociate zilei de 1 Martie (2017), România are alte două dosare aflate în curs de analiză la Comitetul de Evaluare al UNESCO : Tradiții de creștere a cailor lipițani și Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală.

Seminarul virtual Patrimoniul cultural imaterial românesc recunoscut de UNESCO: statutul actual și soluții pentru viitor, defășurat în data de 18 octombrie, începând cu ora 14:00, pe platforma Zoom și transmis live pe pagina Centrului Național de informare și promovare a patrimoniului cultural aduce împreună experți români în probleme de patrimoniu cultural imateial, pentru o discuție în jurul strategiilor de salvgardare a elementelor înscrise în Lista UNESCO. Experții invitați vor oferi informații și imagini ce reflectă dinamica recentă a acestui patrimoniu românesc de valoare universală și vor oferi sugestii despre cum anume trebuie să acționăm pentru a ne bucura de el în viitor. Discuția va avea în vedere atât îmbunătățirea situației pentru cele 7 elementele înscrise în prezent cât și transferul celor mai bune practici pentru următoarele dosare.

Centrul național de informare și promovare a patrimoniului cultural, gazda acestei întâlniri virtuale, are în vedere susținerea acțiunilor de promovare a patrimoniului cultural imaterial și își dorește să contribuie la stabilirea unei relații noi și semnificative între comunitățile românești și elementele patrimoniului cultural național. În acest sens, Centrul,  lansat la începutul acestui an, a organizat în data de 3 martie, conferința „Să mergem pe firul roșu al mărțișorului”, și în data de 23 iunie, evenimentul „Ce ne facem cu IA? Bune practici de punere în valoare a patrimoniului cultural imaterial” și organizează, la finalul săptămânii următoare, un nou eveniment dedicat cămășii feminine cu altiță. În aceste demersuri, Centrul beneficiază de colaborarea Institutului Norvegian al Meșteșugurilor, parteneri în cadrul proiectului „In-Herit. Centrul național de informare și promovare a patrimoniului cultural”, dezvoltat prin programul RO-CULTURA, cu sprijinul granturilor SEE.

Ne puteți urmări LIVE pe Facebook sau vă puteți înregistra în sesiunea de Zoom Webinar cu acest link – 

Pentru mai multe detalii despre cele 7 elemente înscrise în UNESCO vă rugăm să accesați Inventarul elementelor vii de patrimoniu cultural imaterialhttps://patrimoniu.ro/patrimoniu-imaterial/inventarul-elementelor-vii-de-patrimoniu-cultural-imaterial