Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a solicitat Comisiei Europene (CE) instrumente financiare pentru a susţine statele cele mai afectate de conflictul din Ucraina, printre care şi România, se arată într-un comunicat al ministerului de resort, transmis vineri AGERPRES.
„Alături de toate celelalte state din UE, România militează pentru deplina solidaritate cu poporul ucrainean, iar prin acţiunile la nivelul Comisiei Europene şi a guvernelor statelor membre ne vom asigura atât de acordarea în continuare de ajutoare financiare de urgenţă pentru Ucraina, cât şi de implementarea unor măsuri restrictive fără precedent care vor duce la izolarea financiară a Federaţiei Ruse. Am convenit că aceste sancţiuni vor dura atât timp cât este necesar şi ar putea fi completate cu decizii suplimentare. În acelaşi timp, le-am precizat omologilor mei că trebuie să reflectăm asupra unor soluţii concrete pentru statele UE cele mai afectate de această criză, aflate aproape de graniţa cu Ucraina. Din acest punct de vedere, apreciem că trebuie identificate de către Comisia Europeană instrumente de finanţare la nivel european care să fie specific adresate efectelor asupra economiilor noastre, în urma adoptării sancţiunilor economice aplicate Rusiei”, a afirmat Câciu.
Miniştrii de Finanţe din statele Uniunii Europene au agreat, împreună cu Comisia Europeană, principiile de acţiune în urma intervenţiei militare a Rusiei asupra Ucrainei, în cadrul unei sesiuni speciale privind consecinţele economice şi financiare ale acestei acţiuni. În acest context, ministrul român al Finanţelor a participat, alături de ceilalţi omologi din UE, la reuniunea informală a Consiliului ECOFIN care a avut loc vineri, la Paris.
„Unitatea se manifestă prin solidaritate, iar costurile acestei situaţii trebuie susţinute la nivel naţional şi european. Ne îndreptăm atenţia şi spre măsurile care să atenueze impactul acestei crize asupra cetăţenilor şi companiilor din UE, în special în privinţa preţului gazului şi al energiei electrice, iar unitatea UE este cheia acestor măsuri. Nu în ultimul rând, ne-am asumat să continuăm paşii spre consolidarea independenţei economice a UE, mai ales din perspectiva sectorului energetic, această direcţie urmând să contribuie la creşterea durabilă şi rezilientă a economiei europene”, a menţionat ministrul Finanţelor.
În cadrul ECOFIN, principalele angajamente prezentate de forul european vizează oferirea unui important sprijin financiar de urgenţă pentru Ucraina, implementarea sancţiunilor financiare şi economice convenite la Consiliul European, găsirea celor mai bune măsuri pentru limitarea consecinţelor conflictului ruso-ucrainean asupra cetăţenilor şi companiilor din UE, accelerarea agendei de consolidare a independenţei economice a UE, cu precădere în sectorul energetic.