
Aylin Asan: Suneți membru al comunități maghiare din România, iar de-a lungul timpului ați ocupat poziții precum cea de asistent universitar la Universitatea SAPIENTIA din Târgu Mureș, subsecretar de stat pe digitalizare în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizări, președinte al Administrației Fondului de Mediu, sunteți fondatorul a trei companii în domeniul it. În prezent sunteți președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului ,am dori să aflăm de la dumneavoastră cum se resimte această schimbare treptată de la domenii precum IT și comunicare la cel de protecția mediului?
Președinte ANPM, Fülöp Lóránd: La Administrația Fondului pentru Mediu sau la Agenția Națională pentru Protecția Mediului într-adevăr vorbim despre un alt domeniu de activitate, unul deosebit de important din punct de vedere a viitorului. Deși provin din domeniul informaticii, eu cred cu tărie că aceste instituții au nevoie de ajustări serioase pentru a deveni competitivi, eficienți, și când vorbim de ajustări, nu vorbim neapărat de ajustări profesionale privind protecția mediului. E important să subliniem, că sunt și oameni foarte bine pregătiți și implicați în aceste instituții. Totuși e vorba de o abordare nouă în ceea ce privește relațiile publice, comunicarea acestor instituții, și optimizarea procedurilor. Deci pe scurt eu privesc aceste provocări ca niște oportunități de a încerca să ducem un institut al statului mai aproape de lumea privată, unde contează timpul în care se soluționează o problemă, contează imaginea instituției, și nu în ultimul rând contează eficiența salariaților și optimizarea procedurilor de lucru.

Aylin Asan: Ce proiecte aveți în plan pentru anul acesta la Agenția Națională pentru Protecția Mediului? Care sunt schimbările pe care ați dori să le aduceți instituției pe care o conduceți?
Președinte ANPM, Fülöp Lóránd: Încă din perioada când lucram în IT am fost interesat de găsirea unor soluții de eficientizare a diverselor proceduri, acestea ar fi schimbările pe care eu doresc să le implementez la nivelul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.
Din punctul meu de vedere, în momentul în care ne confruntăm cu orice tip de situație trebuie să știm exact despre ce este vorba, să conștientizăm importanța cuantificării problemelor și soluționării acestora ca să putem cuantifica cu exactitate problema, și veni cu soluții viabile.
Putem spune că facem o radiografie a instituției, în urma căreia identificăm și soluționăm diverse probleme. Deși aceste instituții funcționează desigur, eu personal am fost uimit de faptul că sunt probleme care de multe ori stau luni întregi nerezolvate. Schimbarea cea mai importantă din punctul meu de vedere e să ajungem să avem acea gândire, care ne ajută să nu rămână probleme neadresate, nesoluționate.
Aylin Asan: În activitatea dumneavoastră de pe rețelele de socializare aveți postări bilingve română-maghiară, fapt care dovedește că promovați valoarea identitară principală a comunității maghiare din România și anume limba maternă. Care sunt valorile identitare care trebuie să fie promovate și transmise tinerelor generații?
Președinte ANPM, Fülöp Lóránd: Deși nu sunt un politician care să fi fost ales, din punctul meu de vedere este foarte important ca și comunitatea maghiară să vadă ce fac eu de fapt aici.
Am avut prieteni care lucrau aici în București, iar vecinii acestora nu știau cu ce se ocupă ei acolo și asta nu pentru că ei nu făceau nimic, ci pentru că nu comunicau absolut nimic.
Când am venit anul trecut în aprilie la ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizări mi-am propus, să comunic comunității maghiare activitatea mea în așa fel încât și vecinul meu să știe ce fac eu aici, de ce vin în fiecare săptămână la București. Astfel și oamenii care nu sunt neapărat implicați în politică sigur vor înțelege mai bine cum e construit acest sistem guvernamental, care instituție face ce anume, etc.
Multiculturalitatea este foarte importantă. Am cursuri și la facultate, iar în momentul în care văd o echipă de studenți ce are în componența ei, oameni diferiți, din culturi diferite îmi dau seama că sunt mult mai eficienți împreună, și rezultatele sunt mult mai creative.
Pe lângă această multiculturalitate, deoarece mă consider un om calm și tolerant, cred că acestea sunt și valorile pe care eu doresc să le promovez.
Aylin Asan: Care este mesajul dumneavoastră pentru cititorii noștri?
Președinte ANPM, Fülöp Lóránd: Discutăm despre protecția mediului și deși avem tot felul de țeluri și aspirații locale și naționale, cred că e foarte important să gândim la nivel global, pentru că odată conștientizat că avem o singură planetă, poate reușim să înțelegem imaginea în ansamblu.
Mesajul meu ar fi să încercăm să ne organizăm activitățile în așa fel încât să lăsăm cât mai puțin de lucru și de gândit copiilor noștri în privința mediului.
În al doilea rând, să înțelegem că până la urmă tot ceea ce facem are o consecință. Stilul de viața și modul în care ne organizăm activitățile, în care avem grijă de mediul înconjurător, în care alegem să încălzim apartamentul nostru la 21 sau 24 de grade, în care alegem să achiziționăm o mașină veche și poluantă, etc… toate au consecințe foarte mari asupra mediului pe termen lung. Trebuie să avem grijă de mediul nostru înconjurător, pentru că avem un singur pământ, și când această planetă se scutură, cu toții rămânem fără casă, indiferent de limba pe care o vorbim.

