Politic

Guvernul a aprobat normativele de cheltuieli pentru organizarea şi pregătirea Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor

Guvernul a aprobat miercuri o Hotărâre privind unele măsuri necesare procesului de pregătire, organizare şi găzduire a Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, ce va avea loc la Bucureşti în perioada 26 septembrie -14 octombrie 2022.

Potrivit unui comunicat al Executivului, Hotărârea aprobată stabileşte, cu caracter temporar, cadrul legal privind nivelul de cheltuieli destinat exclusiv procesului de pregătire, organizare şi găzduire celei de-a 21-a ediţii a Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, care va avea loc la Bucureşti.

„Astfel, au fost aprobate normativele de cheltuieli pentru organizarea şi pregătirea Conferinţei Plenipotenţiarilor, precum şi a evenimentelor conexe acesteia. La eveniment se estimează prezenţa unui număr de peste 2.000 de delegaţi din 194 de state, incluzând miniştri de resort, preşedinţi de autorităţi de reglementare, reprezentanţi la nivel înalt al companiilor de profil, reprezentanţi ai mediului academic şi ai altor organizaţii internaţionale relevante”, se arată în comunicat.

Totodată, printr-o altă hotărâre, Executivul a aprobat alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022 pentru ordonatorii principali de credite cu atribuţii în organizarea şi desfăşurarea celei de-a 21-a ediţii a Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor la Bucureşti.

Astfel, Guvernul a stabilit alocarea sumei de aproximativ 61,6 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, pentru organizarea şi desfăşurarea celei de-a 21-a ediţii a Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UIT).

„Instituţiile cu atribuţii în procesul de organizare şi pregătire a Conferinţei Plenipotenţiarilor care vor primi bani de la bugetul de stat sunt: Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Culturii, Societatea Română de Televiziune, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază”, se arată în comunicat.