Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, i-a îndemnat, sâmbătă, pe tineri, la Congresul Studenţilor, să se implice în viaţa publică a ţării pentru că deciziile care se iau le vor influenţa viaţa.
„Dintre voi se vor selecta liderii României de mâine. Oamenii de afaceri, managerii, conducătorii de instituţii, profesorii. Trebuie să fiţi preocupaţi de modul în care evoluează societatea românească. România nu mai poate fi condusă de oameni care şi-au absolvit studiile cu mult mai târziu decât le permitea vârsta, iar studiile au fost absolvite mai mult pe bază de relaţii, decât de învăţare. România nu mai poate fi condusă de impostori ale căror titluri sunt dobândite pe bani sau pe relaţii sau pe alte forme de intervenţii, ci România trebuie construită cu oameni valoroşi care, într-adevăr, au învăţat şi care au capacitatea de a face performanţă în fiecare domeniu”, a declarat Orban, la Palatul Parlamentului.
El le-a cerut tinerilor să nu stea deoparte, deoarece deciziile care se iau în societate le vor afecta viaţa.
„Vă invit, dragi studenţi, nu staţi departe de viaţa publică. Implicaţi-vă! Pentru voi e mult mai important în ce direcţie merge România, decât pentru un om ca mine, de exemplu, care e mai aproape de pensie. Deciziile care se iau în societate vă cor afecta viaţa într-o mult mai mare măsură decât mi-o vor afecta mie sau altcuiva aflat la vîrsta a treia sau la maturitate. Nu staţi deoparte!”, a arătat Ludovic Orban.
Acesta a mai subliniat importanţa implicării tinerilor în viaţa economică.
„O societate puternică, competitivă, cu o economie dinamică nu poate fi construită decât cu oameni puternici şi întreprinzători. (…) Apucaţi-vă de afaceri. Vor reuşi doar o parte. Avem nevoie de o clasă antreprenorială, de capital românesc, de oameni inteligenţi care să aibă forţa să pună pe picioare afaceri competitive, care ulterior să se dezvolte la nivel regional, european şi global”, a mai spus Ludovic Orban.