Prim-ministrul Nicolae Ciucă l-a felicitat, luni, pe canoistul Cătălin Chirilă pentru performanţele extraordinare obţinute la Campionatele Mondiale din Canada, subliniind că acesta „continuă drumul de aur deschis de legendarul Ivan Patzaichin”.
„Zile de sărbătoare pentru sportul românesc graţie performanţelor extraordinare obţinute de canoistul Cătălin Chirilă, la Campionatele Mondiale de Canoe Sprint din Canada. Canoistul nostru rescrie istoria canoei româneşti şi continuă drumul de aur deschis de legendarul Ivan Patzaichin. Îl felicit din toata inima pe Cătălin Chirilă pentru rezultatele remarcabile obţinute la capătul multor ani de muncă şi îi doresc mult succes mai departe! Îi felicit pe antrenori şi familia fără a căror susţinere aceste performanţe nu ar fi fost posibile! Asemenea celorlalţi campioni ai României, Cătălin este un model pentru generaţia tânără! Suntem mândri de campionii noştri!”, a transmis Ciucă, potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a Guvernului.