Educație

Conducerea Ministerului Educaţiei va fi preluată interimar de către ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, a anunţat, vineri dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru

Conducerea Ministerului Educaţiei va fi preluată interimar de către ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, a anunţat, vineri dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

„Am decis, din proprie iniţiativă, să demisionez din funcţia de ministru al Educaţiei. A fost o şansă şi o onoare pentru mine să încep reformarea din temelii a sistemului naţional de învăţământ. Am preluat mandatul de ministru nu pentru că nu aveam ce face sau pentru a-mi trece ministeriatul în CV. Aveam şi una şi alta. Am venit într-un moment extrem de dificil, cu dorinţa de a schimba lucrurile în bine”, a scris Cîmpeanu pe pagina sa de Facebook.