Politic

MAE: Întâlnire a copreşedinţilor Comitetului româno-ungar de colaborare în problemele minorităţilor, Daniela Gîtman şi Ferenc Kalmar

Secretarul de stat pentru Afaceri europene, Daniela Gîtman, copreşedinte al Comitetului de specialitate româno-ungar de colaborare în problemele minorităţilor naţionale, l-a primit, luni, la Bucureşti, pe omologul ungar, Ferenc Kalmar, cu care a avut un schimb aprofundat de opinii privind pregătirea şi demararea celei de a noua sesiuni a acestei structuri.

Potrivit unui comunicat al MAE , cele două părţi au convenit pentru viitor ca activitatea comitetului să fie „constantă”, „constructivă” şi „eficientă”, orientată către analizarea problemelor „reale” care ţin de protecţia identităţii etnice, lingvistice, religioase şi culturale a persoanelor aparţinând minorităţii române din Ungaria şi minorităţii maghiare din România.

De asemenea, Gîtman şi Kalmar au agreat o cooperare consolidată pentru identificarea soluţiilor concrete pentru a răspunde acestor probleme, cu respectarea ordinii constituţionale şi a legislaţiei interne din cele două state.

Această abordare va fi reflectată inclusiv în structura celui protocolului celei de-a noua sesiuni a comitetului, în spiritul înţelegerii convenite între miniştrii Afacerilor Externe ai celor două ţări, ocazionate de vizita la Bucureşti a şefului diplomaţiei ungare Peter Szijjarto, în luna iulie, arată MAE.

„Discuţiile au evidenţiat dorinţa de cooperare dintre România şi Ungaria în cadrul acestui mecanism creat în baza Tratatului de Înţelegere, Cooperare şi Bună Vecinătate între România şi Ungaria (Timişoara, 16 septembrie 1996), în beneficiul nemijlocit al cetăţenilor români de etnie maghiară, respectiv al cetăţenilor ungari de etnie română, care rămân autentice punţi de legătură între România şi Ungaria”, precizează sursa citată.