Cotaţiile de referinţă la gazele naturale pe piaţa din Europa au scăzut luni dimineaţă la cel mai redus nivel din ultimele aproape patru săptămâni, pe fondul creşterii încrederii în generarea stabilă de energie pentru restul iernii, transmite Bloomberg.
În jurul orei 8:57, la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna următoare erau în scădere cu 4,5%, apoi au înregistrat un declin de 2,9%, până la 52,38 euro pentru un Megawatt-oră.
Temerile Europei privind penele masive de curent şi raţionalizarea energiei nu s-au materializat datorită unei combinaţii de factori. Vremea blândă a redus cererea pentru încălzire, în timp ce continentul a importat gaze naturale lichefiate (GNL) pentru a compensa tăierea livrărilor de gaze din Rusia. Stocurile sunt acum la un nivel mult mai ridicat decât în mod obişnuit în această perioadă a anului.
În plus, câteva reactoare nucleare sunt din nou operaţionale în Franţa. De asemenea, revenirea în activitate a reactorului german Emsland – înainte de închiderea sa finală prevăzută în aprilie – alături de subsidiara din Slovacia, a fost benefică, potrivit traderului elveţian Axpo Solutions AG.
Separat, terminalul GNL Freeport LNG din Texas a reluat aprovizionarea tancurilor, fiind aproape de reluarea completă a operaţiunilor. Acesta a fost închis după o explozie survenită în vara lui 2022. Unii analişti se aşteaptă ca acest terminal de gaze lichefiate să reia exporturile la finele lunii februarie sau începutul lui martie.
Preţul gazelor ar putea continua să scadă în zilele următoare, în condiţiile în care temperaturile din Europa vor creşte.
Livrările consistente de gaze lichefiate şi gradul ridicat de umplere a depozitelor de gaze conferă Europei încrederea necesară că va traversa restul iernii fără probleme în aprovizionare cu energie. Preţul gazelor scade, ceea ce a mai eliminat o parte din îngrijorările cu privire la inflaţie şi economia europeană.