Activele nete ale fondurilor deschise de investiţii locale s-au situat la o valoare de aproximativ 15 miliarde lei în luna ianuarie 2023, în creştere cu 0,67% comparativ cu luna precedentă, potrivit unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF).
La finalul lunii ianuarie 2023, activele nete aferente tuturor categoriilor de fonduri deschise de investiţii au crescut comparativ cu luna precedentă (cu excepţia categoriei „alte fonduri”).
Astfel, fondurile deschise de obligaţiuni şi instrumente cu venit fix deţineau cea mai mare pondere în total active nete aferente fondurilor deschise de investiţii (circa 54%), iar categoria „alte fonduri” deţinea o cotă de piaţă de aproximativ 20%.