Ştefan Godei, administratorul azilului din Voluntari unde bătrâni erau cazaţi în condiţii groaznice, a fost scos miercuri din arest şi dus la DNA, unde a fost anunţat că a fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu, într-un dosar în care mai sunt cercetaţi doi funcţionari.
Godei este şeful Asociaţiei „Sf. Gabriel cel Viteaz”, care administra Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi „Armonia”.
Potrivit unui comunicat al DNA, în zilele de 10 şi 11 mai, în scopul obţinerii licenţei de funcţionare pentru centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi pe care-l deţinea în oraşul ilfovean Voluntari, Ştefan Godei ar fi completat documentele necesare conform instrucţiunilor trasate de Andrei-Cornel Năstase şi Florina Rontescu, inspectori sociali în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Ilfov, pentru a dovedi îndeplinirea standardele minime de calitate.
Ulterior, cei doi inspectori ar fi transmis către Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi un raport favorabil în condiţiile în care centrul nu îndeplinea cerinţele minime de funcţionare prevăzute de lege.
Ştefan Godei, care a lucrat ca şofer în Primăria Capitalei, se află în prezent în arest preventiv, el fiind inculpat într-un dosar separat instrumentat de DIICOT.
Conform anchetei procurorilor anticorupţie, cei doi inspectori sociali de AJPIS Ilfov au întocmit un raport după o vizită la azilul administrat de Godei, în care au minţit în legătură cu condiţiile de cazare şi îngrijire a bătrânilor.
După o vizită efectuată la începutul lunii mai la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi „Armonia” din localitatea Afumaţi, administrat de asociaţia lui Godei, inspectorii au acordat punctaj maxim azilului, ignorând condiţiile îngrozitoare în care erau ţinuţi bătrânii.
„La prezenta vizită de evaluare în teren, inspectorii sociali au constatat că spaţiile de cazare şi comune ale centrului rezidenţial, inclusiv cele destinate păstrării alimentelor şi servirii mesei, corespund cerinţelor de siguranţă şi confort. Aceste spaţii sunt curate şi igienizate corespunzător, destinaţia încăperilor este respectată, iar amenajarea interioară şi exterioară facilitează accesul uşor al beneficiarilor/angajaţilor către toate spaţiile centrului rezidenţial”, se arăta în raportul întocmit de cei doi inspectori.
Procurorii notează că raportul respectiv avea concluzii diametral opuse unui alt control efectuat de ANPC pe 6 iulie, după izbucnirea scandalului în presă.
„Este de menţionat faptul că probatoriul administrat în prezenta cauză confirmă constatările comisarilor ANPC referitoare la prezenţa insectelor vii în spaţiile de cazare sau folosirea unor ustensile neigienizate, din convorbirile telefonice purtate de (…) (care se ocupă de gestionarea activităţilor în cadrul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi), cu angajaţi ai centrului, rezultând că în perioada premergătoare vizitei de evaluare, dar şi ulterior acesteia prezenţa insectelor vii în spaţiile de cazare şi mizeria reprezenta o constantă a centrului. De asemenea, aspecte similare celor constatate de comisarii ANPC rezultă şi din Raportul de monitorizare întocmit de reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice (CRJ) în urma vizitei din 01.11.2022. Cu această ocazie, reprezentanţii CRJ au putut observa condiţiile de viaţă ale rezidenţilor şi au putut discuta cu o parte dintre aceştia, consemnând următoarele: Toate camerele erau contaminate cu ploşniţe, iar după gradul de infestare s-ar putea trage concluzia că problema este una veche şi nerezolvată până la acel moment. Existenţa acestei contaminări ne-a fost confirmată şi de doamna asistent medical, dar şi de conducătorul centrului care s-a justificat folosindu-se de lipsa fondurilor, respectiv că DGASPC Ilfov, cu care centrul are un contract de furnizare servicii sociale, nu a mai achitat facturile de aproximativ 6 luni”, arată procurorii.
Conform acestora, pe 25 aprilie 2023, unul dintre inspectori, Florina Rontescu, l-a înştiinţat telefonic pe Ştefan Godei când va avea loc vizita de evaluare, astfel încât acesta să poată „cosmetiza” situaţia de la azil.