Ziua Mondială a Poeziei (World Poetry Day) celebrează una dintre formele cele mai frumoase ale exprimării umane şi ale identităţii culturale şi lingvistice a popoarelor.
Prezentă de-a lungul istoriei în toate culturile şi pe fiecare continent, poezia vorbeşte despre umanitatea noastră comună, despre valorile comune, transformând cel mai simplu poem într-un accelerator puternic pentru dialog şi pace, după cum arată UNESCO.
Dan Mircea Cipariu afirmă că, în această perioadă de pandemie, poezia funcţionează ca „terapie”, fiind chiar „vaccinul care ne scoate din verbul ‘a avea’ pentru a trăi răstignirile ori înălţarea lui ‘a fi'”.
„La ce bun poezia în pandemie? Ştim de la specialiştii în neuroştiinţă că avem o atracţie specială faţă de poezie, creierul nostru făcând diferenţa între poezie şi proză. Şi exploratorul găurilor negre din univers şi combinatorul de cuvinte ori de semne au nevoie de o imagine poetică declanşatoare, ceva care se naşte la intersecţia dintre intuiţie – gândire – limbaj, pentru a sonda ori pentru a înţelege lumi posibile. Cu atât mai mult astăzi, poezia e şi terapie, şi geografie interioară prin care spaimele şi întunericul din viaţă şi din biografie sunt vrăjite ori dezvrăjite de ‘o gură străină’. Poezia e chiar vaccinul care ne scoate din verbul ‘a avea’ pentru a trăi răstignirile ori înălţarea lui ‘a fi'”, a declarat, pentru AGERPRES, poetul Dan Mircea Cipariu.
El spune că „pandemia ne-a pus în faţa unei oglinzi, în care am putut salva şi îmbunătăţi părţile noastre spirituale, dacă ele au existat chiar şi în cele mai firave forme”.
„Nu îi putem cere unui spaţiu şi unui timp al limitei, al limitărilor să ne ofere ceea ce nu aveam ori, mai mult, ceea ce nu mai avem. Pentru cei care au urechi de auzit şi ochi ca să vadă, orice limită şi orice constrângere sunt tot atâtea posibilităţi de a fi mai bun, de a te îmbunătăţi, de a fi altruist şi de a fi reîncărcat cu toate atributele şi semnificaţiile omenescului. Această perioadă mă provoacă să fiu mai bun şi mai atent la nevoia de Celălalt. Astfel, inspiraţia pe care ţi-o dă această provocare de a fi mai bun poate crea rezonanţă socială şi spirituală”, a spus poetul.
A fi poet în limba română este pentru mine o apartenenţă existenţială, nu stilistică, a afirmat, pentru AGERPRES, scriitoarea Ana Blandiana, care consideră că între „a fi poet” şi „a fi poet român” suferinţa cuprinde o lumină în plus.
„Sper să fiu înscrisă pe axa, care nu mă îndoiesc că va continua şi dincolo de mine, care îi uneşte pe Eminescu şi Blaga. Este pentru mine un fel de coloană vertebrală a faptului de a fi poet în limba română, o apartenenţă existenţială, nu stilistică. Aşa cum toată lumea observa în copilărie că semăn cu bunicul, deşi el era un ţăran bătrân, iar eu o fetiţă născută la oraş, sunt mândră că semăn cu Eminescu şi Blaga, deşi aparţinem fiecare altui fragment al istoriei poeziei, pentru că, de fapt, nu paginile, ci sufletele noastre seamănă. Între ‘a fi poet’ şi ‘a fi poet român’ suferinţa cuprinde o lumină în plus”, a precizat Ana Blandiana.
Scriitorul Mircea Cărtărescu spune că s-a dorit poet, chiar şi când a început să scrie proză şi consideră că poezia e „liberă şi gratuită”, oricine încearcă s-o împovăreze cu misiuni îngreunându-i „levitaţia”, care este starea ei naturală.
„Poezia are multe feţe, dar poate că ele se reunesc toate sub emblema libertăţii faţă de utilitar, de circuitul valorilor mundane. Poezia e liberă şi gratuită. Nimeni nu poate pune un preţ pe ea. Oricine încearcă să o împovăreze cu misiuni şi datorii îi îngreunează levitaţia, care este starea sa naturală. Nimeni nu o să câştige vreodată ceva din poezie. Dar va levita împreună cu ea. Iar la această levitaţie nu s-a renunţat în nicio epocă. Eu însumi am avut mereu o idee înaltă despre poezie şi m-am dorit poet, chiar şi când am început să scriu proză. Nu cred că poate exista o mai mare aspiraţie în viaţă”, a declarat, pentru AGERPRES, Mircea Cărtărescu.
SURSA: AGERPRES