Cultură

Ziua Europeană a Limbilor marcată de Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul

Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul a coordonat cel mai important și mai amplu eveniment al anului organizat de clusterul EUNIC Istanbul: Ziua Europeană a Limbilor, care s-a desfășurat în data de 26 septembrie 2019, la Centrul de Congrese și Cultură prof. dr. Fuat Sezgin, din cadrul Universității Istanbul. Este pentru a opta oară când se celebrează Ziua Europeană a Limbilor la Istanbul și a doua oară când ICR Istanbul coordonează evenimentul, în contextul în care anul acesta Nadia Tunsu, directorul institutului deține președinția clusterului EUNIC Istanbul.

Institutele culturale și misiuni diplomatice europene prezente la ediția de anul acesta a Zilei Europene a Limbilor au fost: Consulatul General al Bulgariei, Consulatul General al Poloniei, Consulatul General al Greciei Șișmanoglio Megaro, Centrul Educațional Olandez Nesso, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Istanbul, Institutul Cervantes, Institutul Francez, Institutul Goethe, Institutul Cultural Italian, Institutul Cultural Român Istanbul.

În prima parte a evenimentului multlingvistic și multicultural a avut loc ceremonia oficială de deschidere în cadrul căreia au luat cuvântul: prof. dr. Hayati Develi – decanul Facultății de Litere din cadrul Universității Istanbul, Eleftheria Pertzinidou – șef adjunct al Delegației Ununii Europene din Ankara, Adriana Ciamba – consulul general al României la Istanbul și dr. Nadia Tunsu – președinte EUNIC Istanbul.