Educație

Din experiența Erasmus+ a studentei Bianca Lupu, Universitatea Masaryk, Brno, Republica Cehă

Programul Erasmus este sinonim cu a încerca, a avea curaj, a fi deschis și a crește.
Experiența mea în cadrul acestui program a început în urmă cu un an și jumatate, unde pentru prima oară la 19 ani am decis să plec singură de acasă. Nu pentru o excursie , ci pentru a locui în loculul pe care țoti cei de acasă îl numesc “ printre străinii”. Aici ajunsă, m-am izbit de o realitate cu totul opusă de ceea ce îmi fusese spus înca din copilărie. Teama și scepticismul cu privire la acomodarea mea într-o țară ce nu îmi este patrie, și modul în care puteam fi percepută în societate au fost complet diferite. Spre mare mea uimire căminul meu Erasmus ( Brno, Republica Cehă), mi-a devenit unul dintre cele mai dragi locuri în care mă pot afla, societate vastă și mixtă de studenți pe care a acest oraș îi găzduiește mi-au devenit familie. Aici am cunoscut un mediu diferit, aerisit plin de voie și tânără speranță. Unde stereotipurile și preconcepțiile asupra unei anumite naționalități sau asupra unei țări nu își au locul.
Universitatea Masaryk este locul în care mi-am petrecut primul semestrul din anul doi de studii cât și primul semestru din anul trei de studii. Aici am cunoscut un alt sistem de învățămant, spre uimirea mea profesorii erau precum studenții, veniți din toate colțurile lumii pentru a contribuii la formarea tinerei generații internationale, spun internațional deoarece studenții acestei universități sunt un frumos cocktail de culturii și naționalități. Am avut șansa prin statutul meu de student Erasmus să îmi aleg disciplinele pe care doresc să le studiez, atât din specializarea profilului meu cât și din altele, printre care se includ și programele de master. Datorită acestui factor, în prezent știu ce specializare îmi doresc să urmez ca viitor masterant și ce subiecte mă pasionează.

Înainte de a-mi trăi propria experiență Erasmus mi s-a repetat în multiple rânduri cât de ușoară este viața unui student în cadrul acestui program, fiind comparată constant cu o vacanță prelungită. Însa din nou realitatea a fost diferită, am participat la cursuri ce au avut un flux constant de cerințe pe tot parcursul semestrului, acestea fiind constituite în general din lucrării scurte săptămanale, eseuri, parțiale, prezentări și examene. În momentul în care am realizat cantitatea de muncă și implicare pe care noua mea facultatea le cerea, tind să recunosc am avut o urmă de îndoială cu privire la alegerea mea de a fi student Erasmus, însă pe parcursul cursurilor și în mod special la finalizarea acestora, văzând câtă informație am putut să obțin și modul plăcut și productiv prin care acest proces a avut loc m-a facut să realizez importanța acestui sistem de învățământ. Consider că unul din factorii favorabili pe care Masaryk îi are este însuși aspectul acestei Universității, care diferă de cea cu care sunt în mod normal obișnuită, bibliotecile sunt conforabile, colorate, oferindu-ți acces atât la cărți fizice cât și la un număr vast de baze de date de unde poți obține material pentru diverse cursuri, mobilier confortabil și o atmosferă relaxată în care să le studiezi. O parte din bibliotecile Universității au un program non-stop, iar în cadrul lor ești bine venit să studiezi într-un mediu prielnic atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte.