Politic

Republica Turcia a trimis un avion cu materiale medicale de protecție către Spania și Italia, în contextul COVID-19

Turcia a expediat miercuri, 1 Aprilie transporturi de materiale medicale către Spania şi Italia, cele două ţări europene cel mai grav afectate de pandemia de coronavirus, transmite AFP.
Un avion militar de transport, încărcat cu combinezoane de protecţie, măşti şi gel hidroalcoolic a decolat de la Ankara spre Spania, de unde va zbura spre Italia, conform unui comunicat al Ministerului turc al Apărării, informează Agerpres.
“NATO își face partea sa pentru a ajuta în această luptă comună împotriva unui inamic invizibil. (…) Chiar în această dimineață, un avion militar de marfă cu măști, echipamente de protecție și alte materiale medicale a decolat din Turcia, spre Italia și Spania, ca răspuns la solicitările făcute prin intermediul Centrului NATO de coordonare pentru dezastre” a afirmat și Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianței, într-o declarație de presă.
Acest gest de solidaritate al autorităţilor de la Ankara se produce într-o perioadă în care însăşi Turcia se confruntă din ce în ce mai mult cu pandemia de COVID-19, notează AFP.
Turcia a înregistrat oficial 13.500 de cazuri, dintre care 2.700 doar în cursul zilei de marţi. În total 214 persoane au decedat, dintre care 46 în cursul zilei de marţi, conform Ministerului Sănătăţii de la Ankara.
În pofida acestei curbe ascendente, preşedintele Recep Tayyip Erdogan a afirmat luni că Turcia este “una dintre cele mai pregătite ţări din lume pentru a lupta cu această maladie”.