Joi, 12 noiembrie, ministrul afacerilor interne, domnul Ion Marcel VELA, a primit vizita ambasadorului Republicii Turcia în România, E.S. doamna Füsun ARAMAZ. Întrevederea a evidențiat importanța acordată de ambele părți cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne, arată comunicatul de presă emis de MAI.
Oficialii au discutat despre principalele repere ale relației bilaterale și despre obiectivele de interes comun, subliniind buna cooperare de la nivelul structurilor de Poliție și Jandarmerie dintre cele două state, precum și în domeniul situațiilor de urgență.
Cu acest prilej, ambele părți și-au exprimat disponibilitatea de a contribui la extinderea cooperării în domeniul afacerilor interne.
Ambasadorul Republicii Turcia în România a transmis aprecierea deosebită pentru cooperare substanțială în cadrul Parteneriatului Strategic cu Turcia și intenția de a marca, în anul 2021, cei 10 ani de la semnarea acestuia.
La rândul său, ministrul Ion Marcel Vela a asigurat-o pe E.S. doamna Füsun Aramaz de sprijinul Ministerului Afacerilor Interne pentru îndeplinirea obiectivelor mandatului său.