O pacientă în vârstă de 56 de ani, cu numeroase comorbidităţi, a fost tratată chirurgical la Spitalul CF Timişoara, intervenţia de repunere a stomacului în interiorul cavităţii abdominale prin manevre laparoscopice fiind o premieră pentru spitalul feroviar din Timişoara.
Managerul spitalului, dr. Stela Iurciuc, a declarat, joi, că medicii au intervenit laparoscopic pentru tratarea herniei hiatale la pacienta care suferă de boli cardiace, fibroză pulmonară şi boli sistemice, acesteia fiindu-i recalibrat şi hiatusul esofagian. În sprijinul chirurgilor de la Spitalul CF Timişoara au venit şi doi medici din echipa prof. Ciprian Duţă de la Spitalul Judeţean Timişoara.
Operaţia a fost un succes, iar pacienta se simte bine şi este monitorizată de către medici.
„Am intervenit laparoscopic, minim invaziv, ceea ce constituie un avantaj pentru pacient. Prin mai multe orificii mici de 0,5 sau 1 cm se readuce stomacul în abdomen. Orificiul lărgit, acest hiatus se închide parţial, aplicându-se o valvă antireflux, împiedicând astfel refluxul gastric, ceea ce înseamnă că secreţiile gastrice, conţinutul gastric, nu va mai trece din stomac în esofag. Refluxul determină o senzaţie de arsură a esofagului, cu modificări structurale, care reprezintă un factor de risc pentru tumorile esofagiene”, a explicat chirurgul Sorin Chiriac, medic primar la Spitalul CF Timişoara.
Hernia hiatală reprezintă deplasarea unei părţi a stomacului din cavitatea abdominală în torace. Boala este diagnosticată printr-o endoscopie digestivă superioară. Un examen imagistic arată apoi poziţia tubului digestiv. Printre simptomele herniei hiatale se numără arsuri la nivelul stomacului, regurgitarea de alimente şi lichid, înghiţirea cu dificultate, indigestie, greaţă şi absenţa tranzitului intestinal.
În cazul pacientei, afecţiunea nu a putut fi vindecată prin tratament medicamentos, necesitând o intervenţie.
„Aceste hernii sunt destul de frecvente. În unele statistici se spune că depăşesc 50% din populaţia de peste 50 de ani. Dar, refluxul simptomatic cu dureri, cu suferinţă, este mult mai mic şi doar în asemenea cazuri este indicată ‘repararea’ acestor hernii. Avantajele unei intervenţii laparoscopice sunt multiple. Este chirurgie minim invazivă, cu incizii mici, durere redusă post-operator, perioadă mult mai scurtă de recuperare şi, implicit, o durată redusă de spitalizare” a explicat dr. Sorin Chiriac.
În timpul intervenţiei chirurgicale a fost prelevată şi o probă de ţesut de la nivelul ficatului pacientei pentru realizarea unei biopsii.
„Le mulţumesc colegilor de la Secţia de Chirurgie II a Spitalului Judeţean, care au participat alături de medicii noştri la o asemenea intervenţie chirurgicală făcută în premieră la Spitalul CF Timişoara. Noi avem colaborări strânse cu mai multe unităţi sanitare din oraş, dar şi cu unităţi de învăţământ şi ne ajutăm reciproc. Spitalul CF are două blocuri operatorii modernizate, unul dintre ele cu trei săli de operaţii, iar cel de-al doilea este destinat intervenţiilor chirurgicale din domeniile ORL şi Oftalmologie, cu două săli de operaţii. În 2022, în unitatea noastră au fost efectuate peste 1.000 de intervenţii chirurgicale”, a detaliat dr. Stela Iurciuc.
Secţia de Chirurgie a Spitalului CF Timişoara are în structură 62 de paturi de spitalizare continuă, dintre care cinci sunt destinate Compartimentului de Urologie.