Politic

Autolaboratorul Agenției pentru Protecția Mediului trimis de urgență din Capitală, către localitatea Crevedia

Autolaboratorul Agenției pentru Protecția Mediului București (ANPM), plecat de urgență din Capitală, către localitatea Crevedia, din județul Dâmbovița monitorizează calitatea aerului în zona stației GPL la care a avut loc în această seară o serie de explozii ale unor cisterne încărcate cu gaz petrolier lichefiat, potrivit unui comunicat de presă al ANPM.
Potrivit datelor furnizate de stațiile de monitorizare a calității aerului, din nordul Bucureștiului, concentratiile medii orare la ora 21.00 pentru particule in suspensie prezinta usoare cresteri fata de mediile orei 20.00, de pana in 3 micrograme/m3.
„Specialiștii Agenției Naționale pentru Protecția Mediului analizează în timp real evoluția indicilor din stațiile de monitorizare a calității aerului, iar până în prezent au fost depistate unele creșteri ale concentrațiilor de particule, care nu sunt însă de valori ridicate. Nici ceilalți poluanți nu înregistrează valori alarmante. Situația este dramatică în zonă, având în vedere numărul mare de victime despre care se vorbește și faptul că mii de oameni au fost evacuați din aria de pericol. Cel mai important lucru în acest moment este să nu mai crească numărul victimelor și să nu mai existe risc de explozie. Noi vom monitoriza continuu situația calității aerului și vă vom ține la curent cu orice modificare importantă”, a declarat Președintele ANPM, Laurențiu Alexandru Păștinaru.
Agenția pentru Protecția Mediului Dâmbovița urmează să verifice dacă activitatea stației era autorizată, având în vedere că existau depozite de combustibil, pentru care ar fi trebuit să existe Autorizație de Mediu.