Economie

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu: Au fost depuse două oferte pentru construcţia celor 23,4 km ai lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, din A8

Două oferte, din partea unor companii din Turcia, au fost depuse luni pentru construcÅ£ia celor 23,4 km ai lotului Miercurea Nirajului – Sărăţeni, din Autostrada Unirii (A8), a anunÅ£at ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Pas important pentru construcÅ£ia unui nou lot din A8 (Autostrada Unirii)! Au fost depuse astăzi două oferte din partea unor companii din Turcia pentru construcÅ£ia celor 23,4 km ai lotului Miercurea Nirajului – Sărăţeni”, a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, valoarea de licitaÅ£ie a contractului, finanÅ£at prin Programul Transport 2021 – 2027, este de maximum 3,35 miliarde lei (fără TVA), iar durata pentru proiectare ÅŸi execuÅ£ie este de 30 de luni (6 luni proiectare, 24 de luni execuÅ£ie).

Pe traseul acestui nou lot de autostradă vor fi construite şi două tuneluri bidirecţionale cu o lungime însumată de 1,07 km, în apropierea localităţii Măgherani (740 metri) şi în zona localităţii Chibed (330 metri), a subliniat Grindeanu.

Directorul general al Companiei NaÅ£ionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol, a precizat, la rândul său, pe reÅ£eaua de socializare, că ofertele au fost depuse de Nurol Insaat VE Ticaret AS ÅŸi de Asocierea Ozaltin Insaat Ticaret VE Sanayi AS (lider) – Iinfravis SRL (Turcia – Romania).