Economie

Chirii medii de o mie de euro/lună în trei zone din Bucureşti şi într-o zonă rezidenţială din Braşov

Chiria medie unde preţul depăşeşte o mie de euro pe lună pentru închirierea unui apartament se regăseşte în patru zone din România, dintre care trei sunt în Bucureşti, iar una în Braşov, reiese dintr-o analiză de piaţă realizată de un platformă imobiliară.

Conform datelor centralizate de Imobiliare.ro, la nivel general, preţurile se menţin în mare parte stabile, în prima jumătate a lunii august, faţă de cele solicitate în iulie. Unele scumpiri pot fi observate punctual în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Braşov.

Cu toate acestea, specialiştii subliniază faptul că preţul chiriilor s-a majorat, raportat la perioada similară a anului trecut. Astfel, proprietarii au crescut între 7% şi 14% sumele solicitate pentru închirierea de garsoniere în marile oraşe, în timp ce pentru apartamentele cu două camere majorarea a fost cu cel mult 16%, iar pentru apartamentele cu trei camere între 5% şi 17%.

„PiaÅ£a bucureÅŸteană este marcată, în prima jumătate a lunii august, de o relativă stabilitate la nivelul preÅ£urilor solicitate de proprietari pentru închirierea apartamentelor, dacă ne raportăm la evoluÅ£ia sa pe parcursul lunii iulie. Majorări ale preÅ£urilor s-au putut observa doar în cazul apartamentelor cu 2 camere. Acest tip de proprietate este, în general, cel mai căutat în rândul chiriaÅŸilor, dar ÅŸi cel mai bine reprezentat în totalul ofertei de pe segmentul închirierilor. Discutăm despre un cost mediu cu 20 de euro mai mare de la o lună la alta. Chiriile s-au majorat, însă, cu 13% în cazul garsonierelor ÅŸi apartamentelor cu 2 camere faţă de sfârÅŸitul verii trecute. Au avansat într-un ritm mai lent sumele solicitate de proprietari pentru locuinÅ£ele mai spaÅ£ioase. CreÅŸterea a fost cu 8% pentru apartamentele cu 3 camere. Astfel, un chiriaÅŸ trebuie să aloce acum un buget mediu de 350 euro/lună pentru închirierea unei garsoniere, respectiv de 550 euro/lună ÅŸi 700 euro/lună în cazul locuinÅ£elor cu 2 ÅŸi 3 camere”, se menÅ£ionează în raportul de piaţă.

Potrivit sursei citate, cartierul Primăverii din Capitală ocupă primul loc într-un clasament al celor mai scumpe chirii la nivel naÅ£ional, cu o medie de 1.500 euro/lună pentru un apartament. Pe locul secund se află zona Aviatorilor – Kiseleff, cu un tarif de 1.250 euro/lună, iar pe poziÅ£ia următoare regăsim zona din vecinătatea parcului Herăstrău (actualul Regele Mihai I al României), unde chiriile ajung la 1.150 euro/lună.

La polul opus, în cartiere din sudul oraşului, precum Ferentari şi Giurgiului, chiria medie solicitată pentru apartamente este de doar 350 euro/lună.

În ţară, proprietarii din Braşov au scumpit chiriile, iar sumele solicitate în unele dintre cele mai scumpe zone din oraş rivalizează cu cele cerute de către proprietarii din Bucureşti şi din Cluj-Napoca. În context, Calea Poienii este a patra cea mai scumpă zonă din ţară pentru chiriaşi, după cartiere precum Primăverii, Aviatorilor-Kiseleff sau Herăstrău, toate din Bucureşti, cu o medie de o mie de euro/lună. Tariful depăşeşte cu mult valoarea solicitată în centrul oraşului Cluj-Napoca unde locuinţele se închiriază cu 650 euro/lună.

„PiaÅ£a chiriilor se menÅ£ine stabilă în prima jumătate a lunii august în cazul oraÅŸului ConstanÅ£a, fiind practicate pe plan local preÅ£uri similare cu cele din iulie. Bugetul necesar pentru închirierea unei garsoniere este de 301 euro/lună, în timp ce pentru un apartament cu 2 camere chiriaÅŸii achită, în medie, 450 euro/lună. Chiriile cele mai mari sunt cele aferente apartamentelor cu 3 camere. ÃŽn cazul acestora, un chiriaÅŸ trebuie să fie pregătit să plătească circa 600 euro/lună. Cei care ÅŸi-au căutat un apartament de închiriat pe Imobiliare.ro în prima jumătate a lunii august ÅŸi-au arătat interesul în special pentru locuinÅ£ele situate în zona Tomis Nord-Badea CârÅ£an. Aici pot fi găsite cele mai multe apartamente de închiriat din ConstanÅ£a, iar preÅ£urile solicitate de proprietari sunt unele destul de accesibile. PlăteÅŸti, în medie, lunar 450 euro. Spre comparaÅ£ie, în cele mai scumpe zone – Delfinariu, Faleză Nord ÅŸi în centrul oraÅŸului – un chiriaÅŸ trebuie să achite 600 euro/lună”, se arată în document.

Analiza de specialitate în ceea ce priveşte piaţa imobiliară autohtonă a cuprins cele mai importante şase centre universitare din România: Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara, Constanţa şi Iaşi.

Imobiliare.ro este platforma de imobiliare din România şi principalul furnizor de date şi statistici imobiliare pentru presa naţională, prin comunicarea de analize, rapoarte şi indici despre evoluţia pieţei de profil.