Travel

A FOST ATRIBUIT CEL MAI SCUMP CONTRACT DE INFRASTRUCTURA DIN ROMANIA

La data de 1 noiembrie a fost atribuit cel mai scump contract de infrastructură rutieră din România!

Cu o valoare de 6,62 miliarde de lei (fără TVA), acest contract prevede și construcția tunelului Meseș (2,89 km), care va fi cel mai lung tunel de pe o autostradă din România.

Asocierea de firme turcești Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS – Ozaltin Insaat Ticaret VE Sanayi AS care a câștigat contractul are la dispoziție 78 de luni (18 luni proiectare, 60 de luni execuție) pentru construcția celor 41 de km ai secțiunilor Poarta Sălajului-Zalău și Zalău-Nușfalău (Autostrada Transilvania).

Pe traseul acestui sector al Autostrăzii A3 vor fi construite inclusiv 65 de viaducte, poduri și pasaje, în lungime totală de aproximativ 13 km.

Procedura pentru semnarea contractului, finanțat prin Programul Transport, va putea începe în termen de 10 zile, dacă nu vor fi depuse contestații.