ENERGIE

Hidroelectrica a aniversat jumătate de secol de la inaugurarea Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie de la Porţile de Fier I

Hidroelectrica a aniversat jumătate de secol de la inaugurarea celui mai important obiectiv hidroenergetic din România, SHEN Porţile de Fier I, informează  compania.

 

Ceremonia prin care a fost marcat acest moment s-a desfăşurat vineri la Porţile de Fier, în prezenţa ministrului Energiei, Virgil Popescu, a omologului sârb, Zorana Mihajlovic, a lui Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica, a autorităţilor judeţene şi a altor personalităţi locale şi din conducerea zonală a companiei. Acestora li s-au alăturat salariaţii Hidroelectrica şi ai contractorilor care au participat efectiv la realizarea obiectivului energetic.

“Hidrocentrala Porţile de Fier I este cea mai mare din România. Este una dintre cele mai impunătoare construcţii hidrotehnice din Europa şi cea mai mare de pe Dunăre. Prin dimensiunile şi puterea lor instalată, hidroagregatele din centrală au fost cele mai mari de acest tip, din lume, la acel moment. Hidroelectrica, societatea mamă a hidrocentralei, continuă şi astăzi, în ritm susţinut, modernizarea Porţilor de Fier. Hidroelectrica are în curs investiţii extrem de importante – aproape 150 de milioane de lei, pentru buna funcţionare a amenajării hidroelectrice: protecţia suplimentară a disipatorului barajului deversor, lucrări de modernizare a instalaţiilor electrice aferente echipamentelor hidromecanice şi la instalaţia de acţionare hidraulică aferentă barajului deversor, precum şi modernizarea sistemului de diagnoză şi monitorizare, lucrări de reabilitare a ecluzei etc.”, a declarat ministrul Energiei, potrivit Agerpres.

La rândul său, Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica, a ţinut să puncteze: “Mă bucură în mod deosebit ca astăzi, la ceas aniversar, să putem sărbători împreună – români şi sârbi, o jumătate de veac de muncă susţinută, de cooperare şi de prietenie. Avem alături de noi reprezentanţii Guvernului şi ai autorităţilor, sunt oamenii pe care ne bazăm în susţinerea planurilor de investiţii ale Hidroelectrica şi în crearea acelui cadru legislativ care să ne permită să avansăm rapid în direcţia de dezvoltare pe care ne-am propus-o şi asumat-o împreună”.

Tot în cadrul evenimentului, ministrul Energiei a ţinut să reitereze că Hidroelectrica oferă energie curată, “la preţuri corecte şi accesibile pentru români”.

“Avem aşteptări mari. Hidrocentrala de la Porţile de Fier I este cea mai importantă din România, Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România. Mai mult, este producător de energie 100% verde. Nu trebuie să uităm că oferă această energie curată, la preţuri corecte şi accesibile pentru români. Doresc să subliniez acest lucru, pentru că sunt ferm convins că Hidroelectrica va proteja în continuare consumatorii în fata fluctuaţiilor pieţei de energie”, a adăugat el.

La 16 mai 1972 a avut loc inaugurarea oficială a Sistemului hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier I, amplasat pe Dunăre la km 943, la 15 kilometri amonte de municipiul Drobeta-Turnu Severin. Hidrocentrala de la Porţile de Fier I este cea mai mare din România, este una dintre cele mai mari construcţii hidrotehnice din Europa şi cea mai mare de pe Dunăre.

Surse: Financial Intelligence, Agerpres