Vremea se va încălzi de la o zi la alta în Bucureşti, însă vor apărea şi precipitaţii slabe, cu depuneri de polei, se menţionează în prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Astfel, în intervalul 15 ianuarie, ora 10:00 – 16 ianuarie, ora 8:00, în Capitală valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi temporar noros, iar noaptea vor fi posibile precipitaţii slabe sub formă de ploaie cu depuneri de polei. Vântul va sufla slab până la moderat, în timp ce temperatura maximă va fi de 7 – 8 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de zero grade.
De asemenea, pe parcursul zilei de marţi, între orele 8:00 – 18:00, valorile termice diurne se vor situa peste normele specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în prima parte a zilei. Vântul va sufla în general moderat cu viteze de 35 – 45 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade.
ANM a emis, luni, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, depuneri de polei şi intensificări ale vântului, valabilă în întreaga ţară, până marţi seara.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 15 ianuarie, ora 10:00 – 16 ianuarie, ora 18:00, aria precipitaţiilor va fi în extindere treptată începând din vest. Va ninge şi se va depune strat de zăpadă, pe parcursul zilei de luni în zona Munţilor Apuseni şi în jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali, iar în noaptea de luni spre marţi (15 /16 ianuarie) şi în restul zonei montane, precum şi în regiunile intra-carpatice. Izolat, în zona de munte, se vor acumula cantităţi de apă de 10 – 15 l/mp.
Totodată, în regiunile sudice şi estice, în noaptea de luni spre marţi, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. Temporar, vântul va prezenta intensificări la munte, cu precădere în zona înaltă, unde vor fi rafale în general de 60 – 80 km/h viscolind zăpadă.
Vântul se va intensifica şi în zonele joase de relief, cu viteze mai mari pe parcursul zilei de marţi (16 ianuarie), când în sudul Olteniei şi al Transilvaniei şi în sud-vestul Munteniei se vor atinge viteze de 45 – 60 km/h.