Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, după vizita la o fermă zootehnică din Baia Mare, că i-a fost „ciudă” că nu a ştiut din timp despre demersul fermierilor, pentru că multe dintre cele revendicate de aceştia erau deja bugetate.
Întrebat despre sursele de finanţare pentru sprijinul acordat fermierilor, Ciolacu a răspuns că sunt atât din bugetul de stat, cât şi din fonduri europene.
„Toate programele europene deja aprobate în acest moment. De aceea mi-a fost ciudă, faptul că n-am ştiut demersul fermierilor, pentru că împreună cu domnul ministru (al Agriculturii, n.r.) foarte multe din cele revendicate erau deja bugetate şi urmau să se pună în aplicare prin actele normative (…). Dar în acest moment ne-am lămurit cu toţii şi am învăţat foarte multe cu toţii. Erau şi lucruri pe care le scăpasem, mai ales tehnice”, a adăugat premierul Marcel Ciolacu.
Acesta a mai spus că încearcă să afle cât mai multe despre problemele cu care se confruntă producătorii, iar după vizita la ferma zootehnică din Baia Mare a apreciat produsele făcute aici ca fiind de calitate superioară şi a îndemnat „să cumpărăm româneşte”.
„Şi pe drum şi cu domnul ministru al Agriculturii încercăm să aflăm cât mai multe, să ştim exact cu ce se confruntă producătorii români”, a mai menţionat premierul Ciolacu.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care l-a însoţit pe premier la Baia Mare, a subliniat că este pentru prima dată în ultimii 30 de ani când bugetul Ministerului Agriculturii are 2% din PIB, fiind prevăzute şi cele mai multe forme de sprijin pentru fermieri.