Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a transmis, luni, un mesaj cu prilejul Zilei Imnului Naţional, în care afirmă că acesta este „simbol al unităţii, al curajului şi al spiritului de sacrificiu al poporului nostru”.
„Sărbătorim astăzi Ziua Imnului Naţional, o zi cu profundă semnificaţie pentru identitatea şi mândria noastră. ‘Deşteaptă-te române!’ este chemarea la care sufletele ne tresar. Este simbol al unităţii, al curajului şi al spiritului de sacrificiu al poporului nostru. De la Revoluţia din 1848, când a fost cântat prima oară, imnul a fost de-a lungul timpului un apel mobilizator în lupta cu vitregiile vremurilor, punte între trecut şi viitor. Această zi este despre unitate şi speranţă, despre legătura cu strămoşii noştri, care au luptat şi au construit România de azi. Prin versurile imnului, spunem lumii că suntem un popor puternic şi demn, capabil să depăşească orice provocare a istoriei”, a scris Ciucă pe Facebook.
Ziua Imnului Naţional al României – „Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită, anual, la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.
Ziua Imnului Naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998.