Agenția de evaluare Fitch Ratings a reconfirmat, la data de 13 februarie 2026, ratingul suveran al României la nivelul BBB- pentru datoria pe termen lung în valutã, menținând perspectiva negativã. Decizia de reconfirmare este susținutã de nivelul PIB-ului pe cap de locuitor și al indicatorilor de guvernanțã, care se situeazã peste media țãrilor din aceeași categorie de rating, precum și de statutul de membru al Uniunii Europene și de fluxurile de capital europene care favorizeazã convergența veniturilor și accesul la finanțare externã, potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Finanțelor.
„Reconfirmarea calificativului de investiții de cãtre Fitch Ratings, în ciuda provocãrilor, aratã cã partenerii noștri externi au încredere în capacitatea acestui Guvern de a lua deciziile pentru stabilitatea României. Am preluat un deficit care atingea niveluri record și am luat deciziile necesare pentru a-l reduce, stabilizând totodatã datoria publicã. Prioritatea acestui Guvern rãmâne continuarea acestui proces de disciplinã bugetarã și de ajustare fiscalã, pentru a ne încadra pe traiectoria agreatã cu Comisia Europeanã pe termen mediu și a relansa economia pe baze sustenabile, în limita spațiului fiscal existent. Toate aceste acțiuni ne conduc la reducerea costurilor de finanțare, obiectivul pe termen mediu fiind îmbunãtãțirea ratingului de țarã.”, subliniazã Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.
Agenția evidențiazã implementarea rapidã a mãsurilor de consolidare, care au pus deficitul bugetar pe o traiectorie descendentã. Printre acțiunile determinante se numãrã aplicarea creșterii TVA din august 2025 și planul de înghețare a cheltuielilor publice pentru anul 2026, mãsuri care sunt estimate sã reducã deficitul ESA cu aproape 2 puncte procentuale în cursul acestui an.
Raportul Fitch noteazã, de asemenea, o îmbunãtãțire a condițiilor de finanțare, reflectatã prin scãderea costurilor de împrumut (cu aproximativ 100 bps de la peste 7.4% la 6.5% in perioada octombrie 2025-prezent) și un apetit solid al investitorilor pentru împrumuturile suverane. Aceastã stabilitate este consolidatã de accesul la resursele europene, unde granturile din Planul Național de Redresare și Reziliențã oferã o protecție importantã împotriva riscurilor externe și reduc dependența de piețele externe.
Prognozele Fitch indicã o creștere economicã ce va rãmâne sub potențialul de 2% pânã în 2027, pe fondul eforturilor de consolidare fiscalã și al cererii externe slabe. În ceea ce privește datoria publicã, agenția estimeazã cã aceasta a ajuns la aproape 59% din PIB la finele anului 2025 și proiecteazã o creștere spre 63% în 2027 și în absența unor mãsuri suplimentare de ajustare, va continua sã creascã.
Factorii care ar putea conduce la o îmbunãtãțire a perspectivei de rating includ încrederea ca progresele constante în consolidarea fiscalã vor susține stabilizarea datoriei publice pe termen mediu, precum și o reducere structuralã a deficitului de cont curent. Menținerea calificativului investment grade rãmâne esențialã pentru România, influențând direct capacitatea de finanțare și interesul investitorilor pentru economia naționalã.
Ministerul Finanțelor va continua sã monitorizeze execuția bugetarã cu maximã rigoare pentru a asigura sustenabilitatea finanțelor publice și respectarea angajamentelor asumate, se menționează în comunicatul de presă.

