Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Centenarului Mausoleului Eroilor de la Mărăşeşti, în care aduce un omagi
Read MoreVicepreşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Lucian Bode, a declarat duminică, la o ceremonie organizată la Monumentul lui Mihai Viteazul de la
Read MorePremierul Marcel Ciolacu a avut joi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu ambasadorul Japoniei în România, Hiroshi Ueda, discuţiile celor doi ofi
Read MoreŞtefan Godei, administratorul azilului din Voluntari unde bătrâni erau cazaţi în condiţii groaznice, a fost scos miercuri din arest şi dus la D
Read MorePreşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele de eliberare din funcţie a doi magistraţi, ca urmare a pensionării acestora. Potrivit Adm
Read MoreGuvernul va aproba, joi, creşterea valorii tichetelor de masă de la 30 de lei la 35 de lei, de la 1 august, şi, ulterior, la 40 de lei de la 1 ianu
Read MoreMinistrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a avut o întrevedere cu reprezentanţii conducerilor Poliţiei Române şi Poliţiei de Frontieră,
Read MorePrim-ministrul Marcel Ciolacu şi-a exprimat convingerea, joi, că, în perioada următoare, atât Ministerul Muncii, cât şi Ministerul Familiei vor
Read MoreMinistrul Mediului, Mircea Fechet, susţine demersul PNL Sector 3 de a recupera cele 11 hectare retrocedate din Parcul IOR. Potrivit unui comunicat
Read MoreInstitutul NaÅ£ional de Hidrologie ÅŸi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenÅ£ionare Cod galben de viituri, valabilă până joi dupÄ
Read More
