Biroul Politic Național al PNL a validat astăzi, în ședință extraordinară, cei patru miniștri pe care îi propune pentru cabinetul condus de p
Read MoreAproximativ trei milioane de elevi şi preşcolari încep luni cursurile anului şcolar 2024-2025. Noul an şcolar are o durată de 36 de săptăm
Read MorePrimele rezultate la proba scrisă a examenului de titularizare vor fi afişate marţi, la sediile Inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat.
Read MoreCuantumul minim al bursei sociale pentru studenţii înmatriculaţi la programe de studii universitare creşte de la 580 de lei la 900 de lei, prevede
Read MoreGuvernul a pregătit ordonanţa de urgenţă care va asigura majorarea veniturilor personalului din sistemul educaţional, a declarat duminică, într
Read MorePremierul Nicolae Ciucă i-a solicitat ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, să elaboreze un instrument de monitorizare a punerii în practică a t
Read MoreRata notelor mai mari sau egale cu 7 la titularizare a crescut de la 48,68% la 50,73% după rezolvarea contestaţiilor, informează un comunicat al Mi
Read MorePreşedintele Klaus Iohannis a trimis, miercuri, Parlamentului, spre reexaminare, actul normativ pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/
Read MorePrima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba la alegere a profilului şi specializării, potrivit calendarului aprobat de M
Read MoreLa data de 1 iunie 2022, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Ministerul Educației redeschide vechiul Parc al Copilului - așa cum se numea l
Read More
