Travel

Japonia: Numărul de persoane vârstnice a ajuns la un nou record

Aproximativ 36,25 milioane de japonezi au vârsta de 65 de ani sau peste, ceea ce reprezintă 29,3% din totalul populaţiei şi un nou procent record, relevă datele publicate de Ministerul Afacerilor Interne şi Comunicaţiilor, transmite AFP.

Cu acest procent, Japonia ocupă primul loc pe o listă de 200 de ţări şi regiuni, fiind urmată de insula franceză Martinica (25,3% din populaţie), de Puerto Rico (24,7%) şi de Italia (24,6%), a precizat ministerul duminică.

În 2023, populaţia Japoniei s-a redus cu 595.000 de locuitori în raport cu 2022, ajungând la 124 milioane, potrivit celor mai recente cifre.

Criza demografică are implicaţii importante, creşterea numărului de persoane vârstnice antrenând o majorare a costurilor medicale şi sociale, simultan cu o diminuare a numărului de lucrători cotizanţi.

Un alt record este cel al numărului de vârstnici care lucrează – 9,14 milioane în 2023, adică 13,5% din total ÅŸi una din ÅŸapte persoane active.